BAC 2025: rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare de examene. Rata totală de promovare a ajuns la 79,08 %

image_2025-07-24_100511013
Foto: #diez

Astăzi au fost publicate rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare a examenului național de bacalaureat. Candidații își pot vizualiza testele verificate și notele obținute accesând această platformă. De asemenea, rezultatele au fost afișate și în cele 14 centre de bacalaureat din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț.

La această sesiune suplimentară s-au înscris 3.168 de candidați, ceea ce reprezintă 64,54 % din totalul celor 4.908 care fie nu au promovat sesiunea de bază, fie nu au putut participa din motive întemeiate.

Promovabilitate în funcție de tipul instituției

# Licee: dintre cei 1.098 de liceeni înscriși, 650 (59,19 %) au promovat examenul.
# Colegii și centre de excelență: dintre cei 1.183 de candidați, 290 (24,51 %) au promovat.
# Universități: 18 dintre cei 78 de candidați au promovat, ceea ce înseamnă 23,07 %.
# Regim de externat: 55 dintre cei 131 de candidați au promovat, ceea ce înseamnă 41,98 %.
# Restanțieri din sesiunile anterioare: 136 dintre cei 678 au reușit să promove, ceea ce înseamnă 20,05 %.

În urma sesiunii suplimentare, numărul total al absolvenților care au promovat examenul de bacalaureat a ajuns la 14.212, cu 1.149 mai mulți față de sesiunea de bază.

Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării (MEC) din Moldova, rata de promovare cumulată, după sesiunea suplimentară, este de 79,08 %.

Contestații și rezultate finale

În perioada 24-25 iulie, candidații pot accesa online testele verificate și notele, folosind datele de autentificare oferite de instituțiile de învățământ. Totodată, în aceleași zile, între orele 09:00 și 18:00, cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații la centrele de bacalaureat unde au susținut examenele.

Contestațiile vor fi analizate în perioada 26-28 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe 29 iulie 2025.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente