Înmatriculat la ASEM poți obține două diplome de studii recunoscute internațional

ef351bda-235e-44e6-84b7-3b5a7488aa38
Foto:ASEM

Academia de Studii Economice din Moldova oferă tinerilor oportunitatea de a beneficia de programe de studii cu diplomă dublă, în parteneriat cu universități de prestigiu din România. Aceste programe permit studenților să studieze concomitent la două instituții de învățământ superior și, la finalizarea studiilor, să obțină două diplome de licență, recunoscute la nivel internațional.

Diploma dublă este acordată în baza unui acord de cooperare între ASEM și instituțiile partenere. Studenții care aleg această opțiune urmează o parte a studiilor la ASEM și o altă parte la universitatea parteneră, în conformitate cu planurile de învățământ coordonate și echivalente.

Programele de studii eligibile pentru obținerea diplomei duble și universitățile partenere:

  • Servicii hoteliere, turism și agrement – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Economie mondială și relații economice internaționale – Academia de Studii Economice din București;
  • Contabilitate – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Finanțe și bănci – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
  • Economie – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Drept – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Această inițiativă consolidează deschiderea internațională a ASEM și sprijină mobilitatea academică, dezvoltarea profesională și integrarea absolvenților pe piața muncii la nivel european.

Este un privilegiu și o onoare pentru studenți să-și desfășoare studiile și să obțină calificare internațională, beneficiind de oferta educațională oferită de Academia de Studii Economice din Moldova.

Pentru informații detaliate privind condițiile de admitere, criteriile de selecție și modul de organizare a studiilor în regim de diplomă dublă, accesați: https://admitere.ase.md/diplome-duble.

Pentru depunerea actelor, pretendenții la studii pot merge cu prezență fizică la Comisia de Admitere, în incinta ASEM pe bd. Bănulescu-Bodoni, 61, bloc A, et. 1 sau pot aplica online pe eadmitere.ase.md

Detalii: https://admitere.ase.md/ sau +37360434344.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente