Un grup de profesori de educația fizică au fost instruiți să lucreze cu elevi cu dizabilități

sport mec
Foto:MEC

40 de profesori de educație fizică din întreaga țară au participat la un seminar unde au învățat despre metodele de predare adaptate nevoilor elevilor cu dizabilități. În cadrul unor sesiuni teoretice și practice, aceștia au cunoscut exemple de bune practici oferite de specialiști în kinetoterapie și strategii eficiente de integrare a sportului adaptat în lecțiile de educație fizică.

De asemenea, pe teren, profesorii au participat la simulări unde au utilizat proteze și scaune rulante. Aceștia au fost antrenați în jocuri sportive adaptate, inclusiv meciuri de fotbal alături de copiii beneficiari ai programelor de reabilitare.

Sursă: MEC

Instruirile au avut loc în cadrul seminarului „Sportul Adaptat”, desfășurat în perioada 15–16 iulie. Acesta a fost axat pe promovarea unui proces educațional incluziv și echitabil pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. 

Următoarea ediție a seminarului este planificată pentru sfârșitul lunii august 2025.

Datele arată că, în ultimii 12 ani, accesibilitatea copiilor cu CES în grădinițe și școli a crescut – de la 49 % la 79 %. 94 % dintre profesorii din Moldova au o atitudine tolerantă față de copiii cu CES și, în același timp, 68 % dintre cadrele didactice sunt pregătite din punct de vedere metodic să lucreze cu aceștia. Pregătirea profesorilor are loc prin instruiri speciale și 57,4 % au declarat că au beneficiat de astfel de cursuri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente