Da, da. Ați înțeles corect titlul și exact asta urmează să citiți. O să încep prin a spune că voi, oamenii, subestimați populația gândacilor. Credeți că viața noastră e ușoară, dar realitatea este cu totul alta. Așa că, am decis să scot la lumină și să explic ce înseamnă, de fapt, să duci o viață de gândac la cămin.
Vai, am uitat să mă prezint! Eu sunt Fulger. M-am născut și locuiesc în Căminul nr. 5 al Universității de Stat din Moldova. Am rude și prieteni și în alte cămine din Chișinău, doar că ei nu au pile la #diez și nu își pot spune povestea.
Probabil vă gândiți: „Păi, Căminul nr. 5 este unul dintre cele mai bune din Chișinău și taxa de cazare este una dintre cele mai mari, deci și condițiile ar trebui să fie bune.” Și aveți dreptate, este un cămin bun. Vă dați seama, el reușește să adăpostească peste 300 de studenți și, probabil, de câteva zeci de ori mai mulți gândaci. Fascinant!
Notă: taxa de cazare la Căminul nr. 5 este de 890 de lei pe lună. Vara aceasta, studenții achită 3.670 de lei pentru două luni. În Chișinău, cea mai mare taxă de cazare – 1.040 lei/lună – o achită studenții care locuiesc în căminele nr. 1 și nr. 2 din campusul studențesc al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Și vreau să vă spun că într-adevăr condițiile de trai se ridică la așteptări: este călduț, pe alocuri umed, avem o grămadă de culcușuri și, cel mai important, mâncare din belșug. În cămin, studentele și studenții sunt cazați în camere separate. Noi nu avem această restrângere legată de gen. Spre exemplu, eu și mai multe surori și frați de-ai mei locuim într-o cameră de la etajul 2, iar de curând cu noi s-au mutat două studente. Nouă ne place să le numim colege de cameră.
Mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește…
Poate vă întrebați dacă încăpem cu toții – și gândaci, și oameni – într-un spațiu atât de mic și cum ne înțelegem. Ei bine, încăpem. Doar știți că noi, gândacii, nu suntem foarte pretențioși și ne mândrim cu faptul că ne putem strecura și în cele mai strâmte spații. Dacă ne înțelegem sau nu cu oamenii… la acest capitol sunt un pic confuz.
Am impresia că oamenii ne țin într-un fel de leagăn emoțional. De exemplu, săptămâna trecută, am mâncat din niște firimituri pe care colega noastră de cameră le-a împrăștiat pe masă. Foarte drăguț din partea ei! Cred că este evident pentru toată lumea că le-a lăsat pentru noi. Nu?
Am auzit de la prietenii mei din alte camere că lucruri similare se întâmplă și la ei. Din acest punct de vedere, studenții sunt foarte minunați: nu uită să ne lase și nouă resturi prin cameră, nu se grăbesc să spele vasele, ba chiar lasă și coșurile de gunoi descoperite, fiindcă știu cât de mult ne place să ne petrecem timpul acolo.
Și totuși, ieri seara, când colega mea a venit acasă și m-a găsit pe patul ei, a început să țipe și a vrut să mă lovească. Oare ce a apucat-o? Și astfel de episoade se repetă cam des în ultimul timp.
Săptămâna trecută, „colocatarelor” noastre chiar le-a dat prin cap să facă dezinsecție în cameră. Acest lucru nu era planificat, nici nu ne-am așteptat că vor fi gata să cheltuiască tocmai 800 de lei din buzunarul lor doar ca să scape de noi. Cred că vă dați seama că am avut de suferit. O parte dintre frații mei au murit, fie-le țărâna ușoară. Eu am reușit să mă ascund într-o crăpătură de după dulap și am stat ascuns acolo mai multe zile în șir, fără să mănânc sau să beau ceva. Când am prins un pic de curaj, m-am dus prin camerele vecine să-i avertizez pe prietenii mei să nu intre în vizită nici în ruptul capului, fiindcă îi paște pericolul.
Cei care am rezistat am decis să nu renunțăm atât de ușor și să rămânem în camera noastră. Totuși, de atunci, suntem supuși zilnic hărțuirii. Nici nu vă imaginați cât de repede trebuie să fug ca să nu-mi aterizeze un pantof în cap. Probabil chiar și Kylian Mbappé ar fi mândru de mine. Este oribil să trăiești astfel! De ce să ne creezi condiții ideale de trai pentru ca mai apoi să vrei să ne omori?
În plus, ieri, când am fost la o petrecere în camera vecină, am auzit niște bârfe. Cică vor să facă dezinsecție în tot căminul. Studenții s-au plâns administrației. Ha! Ce nu știu ei este că noi suntem gata pentru această provocare. Noi știm că dezinsecția se face de două ori pe an, în lunile iulie și august. Mai mult, suntem de acord cu asta. Știu că probabil m-ați întreba: „Ce aveți voi de câștigat din asta?”. Și da, într-adevăr pare ciudat că acceptăm să fim omorâți. Dar ce nu știți voi este că o singură dezinsecție nu este suficientă ca să ne învingă. Știți și voi citatul: „Lasă un lup viu și oile nu vor fi niciodată în siguranță.”
Dezinsecția e un fel de vacanță
Să vă explic de ce o singură dezinsecție nu este de ajuns. Apropo, deschid o paranteză: până de curând, subiectul autocunoașterii nu m-a preocupat foarte mult, dar anul trecut am locuit împreună cu un student de la Biologie și, când mă plictiseam, mai aruncam câte o privire în manualele lui. Așa am aflat mai multe despre specia noastră. Spre exemplu, o doamnă gândac poate produce sute de urmași într-un singur an. Ouăle sunt mai rezistente decât noi, gândacii adulți. Respectiv, acestea supraviețuiesc adesea dezinsecției și asigură perpetuarea noastră. În plus, în ziua când are loc dezinsecția, nu toți studenții sunt responsabili: mulți dintre ei uită să lase cheile de la cameră la recepție sau nu îndepărtează mobila de la pereți.
Notă: administratoarea Căminului nr. 5, Angela Lupușor, ne-a spus că dezinsecția se organizează de două ori pe an, în lunile iulie și august, dar și la solicitarea studenților. Ultima dezinsecție a fost efectuată în luna august 2024. Întrebată dacă crede că dezinsecția este eficientă, Angela Lupușor a menționat că nu se poate expune cu privire la calitatea substanțelor folosite. Ea a mai adăugat că și studenții facilitează la răspândirea repetată a gândacilor, deoarece nu păstrează curățenia și nu lasă cheile camerelor la recepție în ziua în care are loc dezinsecția.
Așa că, dragi studenți, populația gândacilor este în siguranță. Pentru noi dezinsecția este doar o vacanță, după care revenim în forță, mai ales că ne bucurăm și de susținerea voastră în procesul nostru de înmulțire.
P.S. Am descoperit că îmi place să spun povești, așa că să-mi ziceți dacă vreți să vă țin la curent cu ce se mai întâmplă în viața gândacilor. 😉
