Ministerul Finanțelor a lansat primul program de instruire pentru start-uperi

Program start-uperi MF
Foto:Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a lansat primul program de instruire destinat antreprenorilor începători și celor care intenționează să lanseze o afacere, o inițiativă de sprijin pentru mediul de afaceri.

Scopul acestui program este de a oferi sprijin informațional clar și practic, încă de la începutul parcursului antreprenorial, pentru a înțelege cum funcționează cadrul legal și interacțiunea cu instituțiile statului: SFS, CNAS, CNAM, BNS, Serviciul Vamal etc.

Temele instruirii vor include:
# obligațiile fiscale aferent afacerii lansate;
# ținerea evidenței contabile;
# perfectarea documentelor contabile;
# accesul la serviciile fiscale electronice;
# exportul/importul și alte aspecte vamale;
# alte aspecte aferent afacerii desfășurate.

Prima sesiune se desfășoară în perioada 15-17 iulie 2025, la sediul Ministerului Finanțelor, și este destinată persoanelor din regiunea Centru și municipiul Chișinău.

Sursa: Ministerul Finanțelor

În lunile august și septembrie vor fi organizate sesiuni similare în regiunile Nord și Sud.

Pentru eventuale neclarități sau întrebări, puteți contacta Ministerul Finanțelor la numărul de telefon: 022 822 024

Mai multe detalii puteți vedea aici.

Programul este implementat împreună cu proiectul finanțat de UE „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea europeană”, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente