Universitatea de Stat din Moldova (USM) continuă parcursul sigur spre inovație și calitate academică. Transformarea infrastructurii universitare prin dotarea laboratoarelor cu echipament de ultimă generație, modernizarea sălilor de curs, extinderea infrastructurii digitale este o nouă reușită, ca urmare a muncii depuse în implementarea proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, realizat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Valoarea totală a investițiilor în cadrul celor trei subproiecte: Centrul de Inovații în Tehnologii ale Informației și Comunicațiilor (ITHUB), „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice (EDUCLAS), Resurse modernizate pentru programele de studii ale tehnologiilor chimice, farmaceutice și cosmetice (TehFarmCosm).
Cu ocazia vizitei reprezentanților Băncii Mondiale, astăzi, 9 iulie, USM a avut bucuria să inaugureze 27 de laboratoare modernizate și săli de curs renovate, care vor asigura un proces european de predare-învățare. La eveniment au participat reprezentanții USM, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Băncii Mondiale și ai Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.
Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat importanța acestor investiții: „Finalizarea acestui proiect este un mare câștig pentru fiecare student și profesor al USM. Este o bază solidă pentru idei noi, inovație și o viziune pe termen lung privind educația de calitate în Republica Moldova.”
Secretara de Stat a Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a menționat că este îmbucurător că în special, facultățile USM cu profil real au beneficiat de investiții în cadrul acestor subproiecte. Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, în calitate de coordonator al proiectului, a reiterat angajamentul instituțional pentru extinderea acestui model de modernizare în întreaga rețea universitară națională.
Nalin Jena, șeful grupului de experți al Băncii Mondiale a declarat: „Am constatat o prestanță excepțională din partea Universității de Stat din Moldova care a investit și continuă să investească în echipamente moderne, în modernizarea curriculumului, în instruire și sunt mai mult decât sigur că acei studenți care vor studia programele îmbunătățite vor fi candidați mai buni pentru un loc de muncă, având calificări mai bune. E foarte important să modernizăm aceste centre cu tehnică de ultimă oră, ca să punem la dispoziția tinerilor cercetători toate resursele de care au nevoie în cercetarea practică. O altă dorință a noastră e să punem educația superioară din Moldova pe harta internațională, ca să putem atrage studenți internaționali care să-și dorească să studieze în Moldova”.
Din toamna acestui an studenții vor beneficia de rezultatele celei de-a doua etape a șase subproiecte din proiectul „Învățământul Superior din Moldova”:
# Practicum de Fizică: utilaje moderne și tehnologii avansate – ADVANCEDPHYS;
# Modernizarea procesului didactic în domeniul științelor biologice, fizice și ale mediului în contextul rigorilor pieței muncii – GEOBIOLAB;
# Crearea unui cluster educațional-științific pentru suportul biotehnologiilor moderne în economia națională – BIOTEHN;
# Fortificarea abilităților practice ale studenților de la domeniile generale de studii 050 Științe chimice și 011 Științe ale Educației/ChimBioFarmPro;
# Digitalizarea educației – dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactic – DigiL;
# Modernizarea procesului de formare profesională la specialitățile Informatică și Informatică Aplicată – MODERN-INFO.
Subproiectele presupun modernizarea programelor de studii, curriculumul și suporturile de curs, lansarea a 16 discipline de studii noi în domeniul IT, dotarea altor 25 de laboratoare și centre didactice cu mobilier, echipamente științifico-didactice, echipamente hardware, multimedia și de rețea, licențe de aplicații și softuri didactice, a laboratoarelor din cadrul facultăților Fizică și Inginerie, Chimie și Tehnologie Chimică, Biologie și Geoștiințe, Matematică și Informatică.
Aceste transformări inovative în procesul educațional, desfășurat în săli de curs moderne de la facultățile USM, devin un mediu pe care îl merită studenții din Republica Moldova pentru a continua să învețe și să profeseze acasă.
Valoarea totală a investițiilor este de 150 de milioane de lei, care prevede și reparația capitală a căminului nr. 2 al USM. Beneficiarii investițiilor sunt cei 13.000 de studenți ai Universității de Stat din Moldova.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.