În acest an de învățământ, o singură elevă din satul Grozești a reușit să obțină 10 pe linie la examenele naționale de bacalaureat. Este vorba despre Simona-Alexandrina Leucă, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Prometeu” din localitatea sa. Tânăra a susținut cu brio toate cele patru probe: la limba și literatura română, la limba engleză, la matematică și la chimie. Acum, după finalizarea studiilor liceale, se vizează în medicină și crede cu tărie că are toate capacitățile pentru a profesa în acest domeniu.
Simona a început pregătirile pentru bac încă în primul an de liceu. Consideră că anume aceasta este calea spre un rezultat pe măsura așteptărilor. Învățarea sistematică, spune ea, este cea care îți oferă încredere în momentul în care ajungi față în față cu foaia de examen. „Fiind o fire perfecționistă, am simțit mereu o responsabilitate pentru felul în care mă pregătesc, pentru notele mele. Am muncit mult încă de la început pentru a-mi îmbunătăți punctele slabe, astfel încât atât pe parcursul anilor de școală, cât și la bac să obțin rezultatul dorit.”
În cei trei ani de liceu, eleva a studiat consecvent, și-a organizat sesiuni individuale, în ritmul propriu și într-un mediu relaxant. „Cred că este important să muncești mai ales asupra lucrurilor pe care le înțelegi mai greu sau la care nu te descurci atât de bine.” Pentru a-și diversifica rutina de învățare, apela la diverse metode interactive, adresa întrebări profesorilor și colabora cu colegii săi. „Internetul are răspunsuri pentru orice întrebare. Împreună cu colegii ne ajutam reciproc. Învățarea în grup este utilă, deoarece așa pot apărea întrebări sau aspecte la care individual nu ai fi găsit răspunsul la fel de ușor.”
„Pauzele sunt esențiale, mai ales când totul devine copleșitor”
În opinia absolventei, timpul este cel mai prețios lucru pentru un elev. Chiar dacă uneori ar putea părea insuficient, ea crede că organizarea eficientă ar trebui să fie secretul pentru orice realizare școlară. „Tinerii tind să creadă că au destul timp și că vor reuși să facă totul, dar nu este întotdeauna posibil. Evident, și pauzele sunt esențiale, mai ales când totul devine copleșitor. Dacă majoritatea timpului o petreceam la școală pregătindu-mă pentru bac, atunci weekendurile le dedicam oamenilor dragi și activităților care mă ajutau să reduc presiunea.”

Simona nu a fost excepție, iar stresul nu a ocolit-o nici pe ea în perioada examenelor. Ceea ce a ajutat-o să-l depășească a fost susținerea familiei și a profesorilor. „Consider că petrecerea timpului cu cei dragi este la fel de importantă ca perioada alocată pentru învățat. De fiecare dată când totul devenea foarte copleșitor, luam o pauză.”
Cele mai multe emoții le-a avut în legătură cu proba la limba și literatura română, dat fiind faptul că pe alocuri persistă subiectivitatea. „Este esențial să studiezi baremele și testele din anii precedenți. Odată ce formulezi răspunsuri bine argumentate și solide, oricine îți poate aprecia ideile.” Chimia a fost una dintre disciplinele pe care o îndrăgea mult, ceea ce o făcea să se simtă pregătită din toate punctele de vedere. „Am avut și o profesoară foarte bună. Știam din primul an de liceu că voi alege chimia pentru disciplina la solicitare.”
Fiind la profilul real, Simona a susținut bacalaureatul la matematică. Precizează că i se pare o materie interesantă, bazată mult pe logică și atenție. „Multor elevi le este frică, pentru că sunt descurajați. Cel mai important este să exersezi și să rezolvi teste din anii anteriori. Probabil că, într-o oarecare măsură, ar trebui și să-ți placă matematica, dar dorința este cea care prevalează.”
„Deși a fost neașteptat, mulți oameni credeau în mine”
Eleva vede bacalaureatul ca pe o etapă firească și menționează că a intrat în sala de examen optimistă, convinsă că efortul îi va aduce rezultate. „Experiența olimpiadelor și a concursurilor m-a obișnuit cu atmosfera liniștită din timpul unui test. Din acest motiv, nu am avut emoții.”

Deși era conștientă că a muncit asiduu în toți cei trei ani de liceu, Simona avea dubiile ei în legătură cu notele pe care le va obține. Recunoaște că s-a simțit mândră și bucuroasă în momentul în care a văzut cele pentru note de 10. „Nu mă așteptam să iau 10 la toate disciplinele, însă am avut încredere în ceea ce am scris. Eram sceptică totuși la matematică și chimie.” Rezultatul obținut de tânără a fost un motiv de mândrie pentru părinții și profesorii elevei. „Părinții mei se așteptau la acest rezultat. Și profesorii s-au bucurat. M-am simțit foarte plăcut primind urări de bine și felicitări. Deși a fost neașteptat, mulți oameni credeau în mine.”
„Educația este un lucru prețios”
Simona le sugerează elevilor care urmează să susțină anul viitor bacalaureatul să nu se simtă obligați sau constrânși să studieze. Ea consideră că dorința de a învăța și motivația ar trebui să vină din interior. „Lipsa motivației interioare sau a sprijinului emoțional poate fi una dintre cauzele eșecului. Fiecare dintre noi are un scop spre care tinde. Dorința de a atinge acele visuri ar trebui să fie suficientă ca să ne motiveze. Tinerii ar trebui să înțeleagă că, de cele mai multe ori, muncind și învățând poți ajunge departe. Educația este un lucru prețios, n-ar trebui să-l irosim.”
De asemenea, pentru o pregătire eficientă, eleva îți sugerează:
# să ai încredere în competențele tale;
# să adresezi întrebări în momentul în care nu înțelegi;
# să înveți din greșeli;
# să fii atent(ă) la ore;
# să citești cât mai mult, fiindcă proba la limba și literatura română se bazează în mare parte pe opere;
# să-ți organizezi eficient activitățile și sesiunile individuale de studiu;
# să-ți ocupi timpul liber cu activități care îți fac bine.

Absolventa vrea să-și continue studiile la o universitate din străinătate din dorința de a avea parte de experiențe noi și pentru a-și testa limitele. „Cel mai probabil voi merge în România. În ceea ce privește domeniul, înclin spre medicină. Mă văd mai mult ca niciodată activând în acest domeniu. Mi se pare un sector vast, plin de oportunități și cred că dau dovadă de unele dintre trăsăturile necesare pentru a studia medicina.”
În acest an, dintre cei 13.005 tineri care au reușit să promoveze examenele de bacalaureat, 89 de elevi și eleve au obținut nota 10 pe linie. Lista completă o puteți vedea în acest material.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu știrile actualizate despre bacalaureat, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.