Când începe admiterea la liceele din capitală și câte locuri sunt disponibile

image_2025-07-03_152718943
Foto: #diez

Începe procesul de admitere în învățământul liceal din capitală. Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) anunță deschiderea oficială a admiterii pentru anul școlar 2025/2026, cu 5.360 de locuri disponibile în cele 98 de licee din municipiul Chișinău.

Admiterea se va desfășura în două etape.

# Etapa I: 14 iulie – 2 august 2025
# Etapa II: 4 – 13 august 2025

Înscrierile vor avea loc exclusiv online, prin această platformă.

Cum sunt repartizate locurile

Pentru noul an școlar, cele 5.360 de locuri sunt împărțite în funcție de profil.

# Profil umanist: 119 clase cu 2.957 locuri
# Profil real: 87 clase cu 2.188 locuri
# Profil sportiv: șase clase cu 150 locuri
# Profil arte: patru clase cu 109 locuri

Comparativ cu anul precedent, numărul total de locuri a fost majorat cu 114, reflectând creșterea numărului de absolvenți de gimnaziu – 7.989 în 2024/2025, față de 6.010 în 2017/2018.

Potrivit DGETS, tendințele actuale arată un interes crescut pentru profilul umanist, unde a fost suplimentat numărul de clase, în timp ce profilurile real, sportiv și de arte au fost ajustate pentru a răspunde cererii și potențialului elevilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente