Rezultatele finale ale examenului național de bacalaureat 2025, sesiunea de bază, au fost publicate astăzi, 3 iulie, după examinarea celor peste 10.000 de contestații depuse. Din cele 67.823 de note acordate, au fost contestate 10.252 (15,11 %). În urma reevaluărilor, 1.596 de note au fost modificate în favoarea candidaților, adică aproximativ 15,56 % din totalul notelor contestate
Numărul total al candidaților care au promovat examenul a crescut cu 58 de absolvenți, ajungând la 13.063 de persoane promovate. Astfel, rata totală de promovare a crescut ușor, de la 72,36 % la 72,68 %, comparativ cu 69,68 % în sesiunea de anul trecut.
Cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat la:
# licee – 90,03 % (cu +0,4 pp față de rezultatele preliminare);
# colegii și centre de excelență – 54,50 % (comparativ cu 47,91 % în 2024);
# candidați în regim de externat – 49,61 % (+0,77 pp);
# restanțieri – 16,48 % (+0,3 pp).
Rezultate mai bune decât în 2024
Pe lângă o promovabilitate mai bună, s-a înregistrat și o îmbunătățire a mediilor generale. Media mediilor în licee este acum 7,46, față de 7,34 anul trecut.
# 6.973 de liceeni (60,92 %) au avut media ≥ 7,00, față de 57,11 % în 2024.
# 3.781 de liceeni (33,03 %) au avut media ≥ 8,00, față de 28,79 % în 2024.
# 1.210 liceeni (10,57 %) au avut media ≥ 9,00, față de 8,16 % în 2024.
# 89 de candidați au obținut media 10, față de 57 anul trecut.
Următoarea etapă este sesiunea suplimentară, care va avea loc în perioada 14-21 iulie 2025. Rezultatele preliminare vor fi afișate pe 24 iulie, iar cele finale pe 29 iulie.