Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens au fost aprobate astăzi de Guvern.
Acordul vine în sprijinul cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, care își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze, se menționează într-un comunicat emis de Guvern.
Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.