Când va avea loc sesiunea suplimentară de examene de bacalaureat

bacc

Probabil ai reușit să îți vezi, deja, notele pe care le-ai obținut la examenele de bacalaureat. Dacă nu ai obținut o notă de trecere la unul dintre examene, nu te neliniști. Mai ai o șansă în sesiunea suplimentară, care va avea loc în luna iulie.

Înainte de toate, trebuie să cunoști că la sesiunea suplimentară pot participa elevii care:
# nu au obținut o notă de trecere – mai mare sau egală cu 5;
# au fost eliminați pentru fraudă;
# au lipsit de la examene din motive întemeiate;
# nu au fost admiși în sesiunea generală.

În acest an, sesiunea suplimentară va avea loc între 14-21 iulie. Orarul pe zile și discipline va fi publicat de Agenția Națională pentru Currriculum și Evaluare mai târziu. Rezultatele vor fi afișate în data de 24 iulie, iar diplomele vor fi eliberate în perioada 29-31 iulie.

Pentru a participa la sesiunea suplimentară, trebuie să depui o cerere în scris la centrul de bacalaureat în care ai susținut probele în sesiunea de bază. Cererea trebuie depusă în zilele de 4 și 5 iulie.

Regulile pentru desfășurarea examenelor în sesiunile suplimentare sunt similare cu cele din sesiunea de bază. Vei susține examenul sau examenele de bacalaureat la un centru de bac.

Totuși, dacă crezi că nu ai fost apreciat(ă) suficient la o testare, te încurajăm să depui o cerere de contestație. În acest material explicăm cum poți face acest lucru.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu știrile actualizate despre bacalaureat, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente