Conform rezultatelor preliminare la examenele de bacalaureat din acest an, rata de promovare a crescut cu 2,98 %, spre deosebire de anul 2024. La sesiunea din anul curent, până la desfășurarea contestațiilor, 13.005 candidați au reușit să ia o notă egală sau mai mare decât 5, dintr-un număr total de 17.971 de elevi.
Rata de promovare preliminară din acest an este de 72,36 %, comparativ cu 69,38 % la aceeași etapă în sesiunea 2024.
La sesiunea de bacalaureat 2025 au fost admiși:
# 11.445 de candidați din licee;
# 3.842 de candidați din colegii și centre de excelență;
# 238 de candidați din universități;
# 389 de candidați care s-au înscris în regim extern;
# 2.057 de restanțieri din sesiunile anterioare.
Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee este de 89,63 %, comparativ cu 89,83 % în sesiunea 2024. Astfel, dintre cei 11.445 de liceeni admiși, 10.259 au promovat examenul.
Dintre cei 3.842 de candidați admiși din colegii și centre de excelență, 2.090 au promovat examenul. Rata de promovare este de 54,39 %, comparativ cu 47,68 % în sesiunea 2024.
Dintre 2.057 de restanțieri din sesiunile anterioare, 333 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 16,18 %, comparativ cu 14,10 % în sesiunea 2024.
Totodată, în această sesiune, șase elevi au fost eliminați din examen pentru fraudă.
Numărul tinerilor cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 4.003 (sau 22,27 % din numărul candidaților), comparativ cu 3.341 (sau 18,50 % din numărul candidaților) în 2024.
1.160 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9 (sau 6,45 % din numărul candidaților), în comparație cu 860 (sau 4,76 % din numărul candidaților) în 2024.
În acest an, conform rezultatelor preliminare, 73 de elevi au obținut media 10 la examenele de bacalaureat. Vezi în acest material ce spun elevii despre rezultatele la examenele de bacalaureat din acest an.
Dacă nu ești de acord cu nota ta sau în cazul în care crezi că nu ai fost apreciat(ă) corect, poți depune o contestație până la ora 18:00. În acest material explicăm cum se face.
Amintim că sesiunea suplimentară de examene va avea loc în perioada 14-21 iulie.