Rezultatele preliminare ale examenelor de bacalaureat 2025 au fost anunțate deja. Dintre cei 13.005 tineri care au reușit să promoveze examenele de bacalaureat în acest an, 73 de elevi și eleve au obținut nota 10 pe linie la sesiunea de bac. Experiențele din anii precedenți arată că numărul acestora s-ar putea mări după ce vor fi evaluate contestațiile. Până atunci însă, noi am cercetat cine sunt acei absolvenți și vă prezentăm mai jos lista pe care am reușit să o adunăm.
UPDATE. În urma contestațiilor, încă 16 elevi și eleve au reușit să obțină media „10” la bac. Vă prezentăm lista completă.
#1. Reghina Perju, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#2. Lavinia Iovu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#3. Alexandra Apostol, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#4. Ciprian Lungu, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#5. Andrei Bordian, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#6. Iana Sandu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Bălți
#7. Cătălina Crișciuc, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Bălți
#8. Elena Rusu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Bălți
#9. Ana Pujila, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Bălți
#10. Sabina Scutari, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „George Coșbuc”, municipiul Bălți
#11. Romil Boicu, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Vasile Alecsandru”, municipiul Bălți
#12. Simona-Alexandrina Leucă, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Prometeu”, satul Grozești, raionul Nisporeni
#13. Marinela Agapii, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, orașul Căușeni
#14. Crina Mogorean, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Viteazu”, municipiul Chișinău
#15. Maxim Dnestreanschi, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Viteazu”, municipiul Chișinău
#16. Gabriela Duca, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, municipiul Chișinău
#17. Ionela Țurcan, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, municipiul Chișinău
#18. Cătălina Gaina, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, municipiul Chișinău
#19. Casandra Burlacu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, municipiul Chișinău
#20. Ana-Paula Croitoru, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#21. Meiri-Elena Negrescu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#22. Alexandrina Struc, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#23. Sabina Bucătaru, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#24. Anastasia Curbet, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#25. Anna Bulat, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#26. Sergiu Talasimov, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#27. Bianca Babin, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#28.Ecaterina Bordeniuc, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#29. Ion-Vasile Bucur, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, municipiul Chișinău
#30. Cristian Braga, absolvent al Instituției Private Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău
#31. Bianca-Sofia Leahu, absolventă a Instituției Private Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău
#32. Bianca Iordachi, absolventă a Instituției Private Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău
#33. Sabina-Elena Capanji, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, municipiul Chișinău
#34. Victoria Botezatu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, municipiul Chișinău
#35. Andrei Vîlcu-Bajurean, absolvent al Instituției Privată Liceul Teoretic „Columna”, municipiul Chișinău
#36. Andreea Ceban, absolventă a Instituției Private Liceul Teoretic „Columna”, municipiul Chișinău
#37. Taisia Andronic, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#38. Alexandra Crețu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#39. Dragoș Andoni, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#40. Ruxanda Sandu, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#41. Maria Bogdan, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#42. Alexandrina Lupan, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#43. Patricia Furnică, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#44. Ana-Maria Varanița, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#45. Polina Levinte, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#46. Ilinca Țîganaș, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#47. Ana-Gabriela Solovei, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#48. Beatrice Talpă, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#49. Gabriel Cupcea, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău
#50. Gabriela Devder, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu”, municipiul Chișinău
#51. Nikita Chiosa, absolvent al Instituției Private Liceul „Da Vinci”, municipiul Chișinău
#52. Valeria Todica, absolventă a Instituției Private „Da Vinci”, municipiul Chișinău
#53. Patricia Muraru, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „George Călinescu”, municipiul Chișinău
#54. Marinela Cojocari, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#55. Elizaveta Nichiforova, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#56. Gabriela Braducean-Dulgher, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#57. Andreea Frunze, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#58. Diana Maloghin, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#59. Iuliana Platon, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, municipiul Chișinău
#60. Magdalena Purici, absolventă a Instituția Privată Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”, municipiul Chișinău
#61. Alexandru Babei, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, municipiul Chișinău
#62. Adriana Meaun, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, municipiul Chișinău
#63. Cornelia Rotaru, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Chișinău
#64. Valeria Caraman, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Chișinău
#65. Ana Guzun, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Chișinău
#66. Ilinca Covganeț, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Chișinău
#67. Bogdan Sava, absolvent al Instituției Publice Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Chișinău
#68. Andreea Găleată, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, municipiul Chișinău
#69. Larisa Panfile, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Traian”, municipiul Chișinău
#70. Anastasia Chirilov, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Traian”, municipiul Chișinău
#71. Crina Prisacaru, absolventă a Colegiului Universității Libere Internaționale din Moldova, municipiul Chișinău
#72. Evelina Țîgulea, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, municipiul Chișinău
#73. Mădălina Cazacu, absolventă a Instituției Private Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, municipiul Chișinău
#74. Victoria Barbacari, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Mălăieşti”, satul Mălăieștii-Noi, raionul Criuleni
#75. Adrian Banaru, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, raionul Drochia
#76. Cristina-Mihaela Luca, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, orașul Drochia
#77. Milena Sîli, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Constantin Stere”, municipiul Soroca
#78. Jasmina Percic, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, municipiul Ungheni
#79. Nicoleta Budeanu, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, municipiul Ungheni
#80. Andrei Verbina, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, municipiul Ungheni
#81 Dan-Sebastian Pîslaru, absolvent al Instituției Publice Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, municipiul Ungheni
#82. Cătălina Cujba, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Ion Creangă”, municipiul Ungheni
#83. Evelina Covalschi, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, municipiul Ungheni
#84. Victoria Uzun, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „S.P. Ekonomov”, satul Etulia, UTA Găgăuzia
#85. Nicoleta Răchițeanu, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Hâncești
#86. Eliza Pîrău, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”, municipiul Hâncești
#87. Dumitrița Delev, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Ștefan-Vodă”, raionul Ștefan-Vodă
#88. Ecaterina Calion, absolventă a Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin”, raionul Anenii Noi
#89. Alexandra Starosta, absolventă a Instituției Publice Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, municipiul Edineț
Sesiunea suplimentară a examenelor pentru clasele liceale se va desfășura în perioada va avea loc între 14 și 21 iulie. Orarul pe zile și discipline va fi publicat de Agenția Națională pentru Currriculum și Evaluare mai târziu. Rezultatele vor fi afișate în data de 24 iulie, iar diplomele vor fi eliberate în perioada 29-31 iulie.
Echipa #diez este alături de absolvenții liceelor în fiecare an și aduce informații utile despre examenele de bac. Dacă te numeri și tu printre tinerii care au de susținut în acest an bacalaureatul, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre examen.