Astăzi, 26 iunie, elevii care au susținut în acest an examenele naționale de bacalaureat pot deja să-și vadă notele. Conform rezultatelor preliminare publicate de către Ministerul Educației și Cercetării, 73 de absolvenți au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat în sesiunea de bază.
Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate în cele 91 de centre instituite în întreaga țară. Totodată, prin intermediul platformei bac.gov.md, candidații își pot vizualiza testele verificate și notele.
Media 10 la examenul național de bacalaureat a fost obținută, până în acest moment, de către 73 de candidați. Aceștia sunt originari din raioanele/municipiile: Anenii Noi, Bălți, Căușeni, Chișinău, Criuleni, Drochia, Hâncești, Nisporeni, Soroca, Ștefan Vodă, Ungheni, UTA Găgăuzia.
La sesiunea de bacalaureat 2025 au fost admiși 11.445 de candidați din licee, 3.842 de candidați din colegii și centre de excelență, 238 de candidați din universități, 389 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2.057 de restanțieri din sesiunile anterioare. În total la examenele naționale de bacalaureat au participat 17.971 de candidați.
Pentru a avea acces la platforma bac.edu.md, va trebui să introduci următoarele date: codul IDNP și un cod personal oferit de către instituția la care ți-ai făcut studiile. Pe platformă, vei găsi inclusiv testele tale verificate.
În cazul în care nu vei fi de acord cu o notă sau cu mai multe, vei putea depune o contestație. Astfel, vei cere să îți fie reverificați anumiți itemi la care crezi că nu ai fost apreciat(ă) corect. Cererea de contestație trebuie depusă la centrul de bacalaureat timp de 48 de ore. În acest material găsești mai multe informații.
Contestațiile vor fi examinate în perioada 28 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate în data de 4 iulie.
În acest an, sesiunea suplimentară va avea loc între 14 și 21 iulie. Orarul pe zile și discipline va fi publicat de Agenția Națională pentru Currriculum și Evaluare mai târziu. Rezultatele vor fi afișate în data de 24 iulie, iar diplomele vor fi eliberate în perioada 29-31 iulie.












