Nu știu ce cunoști despre Catalonia, dar sunt câteva momente pe care trebuie să le ții minte dacă vrei să o vizitezi. În primul rând, aceasta este situată în nord-estul Spaniei și reprezintă o comunitate autonomă. Are propriul guvern și chiar drapel, iar limba vorbită aici este catalana. Localnicii se supără atunci când cineva-i numește spanioli, pentru că și tradițiile, valorile lor diferă de cele din restul țării. Capitala Cataloniei este Barcelona, respectiv, FC Barcelona este un simbol cultural al regiunii. Da, ai înțeles corect, în timp ce restul Spaniei glorifică clubul de fotbal Real Madrid, catalanii susțin Barça. Nu-ți imaginezi ce spectacol e pe străzi atunci când câștigă. În plus, de la vârfurile Pirineilor din nord până la apele Mediteranei în sud, Catalonia oferă o diversitate spectaculoasă de peisaje, toate la doar câțiva pași unul de celălalt. Tocmai peisajele, apropo, au trezit în mine dorința de a reveni aici cu prima ocazie.
Notă: din Chișinău poți zbura direct spre Catalonia cu SkyUp. Compania aeriană operează zboruri regulate spre Barcelona pe tot parcursul anului.
Cireșica de pe tort au fost plajele
Prima destinație pe care am vizitat-o a fost Muntele Montserrat, cu altitudinea maximă de 1.236 de metri deasupra nivelului mării. Acesta este renumit datorită formelor sale stâncoase unice și impresionante, care seamănă cu diverse obiecte sau animale. De exemplu, una dintre stânci, deoarece pare că are o trompă și un corp masiv, a fost supranumită „Elefantul”. Eu am zărit-o în timp ce urcam muntele cu microbuzul. Deși la început nu înțelegeam unde anume se află și în ce direcție trebuie să privesc, după câteva minute de analiză am reușit, totuși, să o descopăr. E ca și cum ai încerca să deslușești formele jucăușe ale norilor – trebuie doar puțină imaginație.
Totodată, popularitatea muntelui se datorează și mănăstirii benedicte care se află la poalele sale – Montserrat. Fondată în secolul al XI-lea, abația găzduiește icoana Fecioarei Moreneta, considerată patroană a Cataloniei. Anual, milioane de pelerini vin să o venereze, întrucât, potrivit legendelor, are puteri protectoare. Mai mult decât atât, una dintre legende spune că familiile care își doresc copii trebuie să atingă statuia și, în scurt timp, neapărat îi vor avea. Adevărat sau nu, nu știu, dar cert este că oamenii cred.
Astfel, după ce am admirat priveliștile deschise de la aproximativ 720 de metri deasupra nivelului mării și am vizitat mănăstirea, am mers să descoperim și Muzeul Monsterrat. Acesta deține peste 1.300 de opere, printre care piese arheologice, obiecte liturgice și mai ales picturi de valoare internațională. Eu, încercând să le admir pe toate, m-am pierdut. Ei bine, pentru că e ceva caracteristic mie, nu m-am speriat, ci am continuat să fac cunoștință cu fiecare lucrare expusă. Mi-au atras atenția, în special, icoanele care o înfățișau pe Sfânta Maria. Mama lui Iisus Hristos zâmbea în toate. Mi s-a părut ciudat, pentru că la noi, ea e reprezentată plângând. Mai târziu am aflat că, pentru catolici, zâmbetul Maicii Domnului simbolizează bucuria învierii și mântuirii, fiind interpretat ca o încurajare de a privi spre lumină chiar și în momentele dificile.
Mai jos poți vedea câteva dintre operele de artă care m-au impresionat.
În aceeași zi am pornit spre Sitges – un orășel liniștit situat pe malul Mării Mediterane. Neașteptat, dar datorită clădirilor vopsite într-un alb imaculat, cu geamuri și uși de un albastru cobalt, m-am simțit ca în Grecia. Iar vestea bună pentru mine, ca persoană căreia mereu îi este frig, a fost că pe an aici sunt peste 300 de zile însorite.
Și dacă crezi că asta e tot ce mi-a plăcut, atunci să știi că nu e așa. Cireșica de pe tort au fost plajele, cu nisip atât de fin și auriu, încât îmi venea să las totul baltă și să mă întind, pur și simplu, cât mai aproape de apă.
Totodată, ceea ce am aflat despre Sitges a fost că acesta este considerat unul dintre cele mai prietenoase orașe din Europa pentru comunitatea LGBTQ+, cu numeroase evenimente tematice. Aici, cuplurile de gay și lesbiene se plimbă pe stradă fără teama de a fi judecate. Și e frumos că sunt în siguranță acasă, că pot iubi liber, fără să-și cenzureze gesturile simple de afecțiune. Tare sper ca, în curând, asta să fie o normalitate peste tot în lume.
Prânzul l-am luat la restaurantul Can Laury, situat la doar câțiva metri distanță de mare. Și fiindcă am ales să stăm la terasă, valurile ne-au ținut companie pe tot parcursul mesei. Ce poate fi mai atmosferic?
Meniul a fost o adevărată plimbare prin bucătăria catalană. Am început cu o selecție de tapas – crochete de jamón iberic, o salată rece pe bază de pește sărat și conservat, scoici mici din Villanova, caracatiță în stil galician și calamari prăjiți cu ardei verzi din Padrón. Apoi am gustat și din fideuà, varianta locală de paella, cu tăiței, creveți și scoici. Iar desertul m-a dat gata: carpaccio de ananas cu cremă catalană. Răcoritor, delicat și suficient de special încât să-l ții minte mult timp. La final – un pahar de vin alb din Penedès, care a completat perfect liniștea de la terasă și gustul dulce-acrișor al desertului.
Eu nu prea sunt obișnuită cu fructele de mare, de aceea, mi-a fost foarte interesant să încerc fiecare fel de mâncare servit. Cel mai mult cred că mi-au plăcut crochetele, scoicile și fideuà. M-au dezamăgit calamarii. A fost pentru prima dată când i-am gustat și, din păcate, nu au fost deloc așa cum îmi imaginam eu. Dar le voi mai da o șansă numaidecât.
Ceea ce m-a uimit a fost durata prânzului. Pentru prima dată în viața mea, am mâncat trei ore. Și asta având în vedere faptul că, de obicei, eu mănânc destul de greu. În Catalonia, nimeni nicăieri nu se grăbește. Totul curge într-un ritm lent, aproape ritualic: tapas-urile vin rând pe rând, vinul se toarnă încet, în porții mici, ca să nu se termine niciodată, ospătarii nu îți ridică farfuria imediat ce-ai terminat, dimpotrivă, parcă îți oferă timp. Timp să simți, să guști, să trăiești.
Seara ne-am cazat la ME Sitges Terramar. Anterior, eu nu am mai avut ocazia să stau într-un hotel de cinci stele, dar cert este că exact așa îmi imaginam să arate – elegant, modern, luminos, cu angajați politicoși și atmosferă caldă. Fiecare detaliu părea gândit cu multă grijă față de vizitatori. Totodată, am rămas impresionată de designul camerelor și de priveliștea superbă spre mare, care mi se deschidea de la balcon. Deși nu sunt deloc o persoană matinală, în clipa în care am văzut-o, am știut că a doua zi mă voi trezi la 6:30 ca să prind primele raze ale soarelui. A meritat efortul – răsăritul întâlnit aici a fost de-a dreptul spectaculos, exact ca în fotografiile de pe Pinterest.
Loc pentru „nu mai pot” nu prea va fi
A doua zi am mers să descoperim Vinăria Familia Torres – una dintre cele mai prestigioase şi cunoscute crame din Catalonia și, în același timp, cea mai mare producătoare de vinuri sub eticheta proprie din Spania.
Aici, ghidați de o somelieră cu experiență, am degustat mai multe vinuri. Preferatul meu s-a dovedit a fi Clos Ancestral White – un vin alb produs în regiunea Penedès, cu note de citrice coapte, flori albe, ierburi aromatice și cereale ușor prăjite. Sinceră să fiu, eu n-am simțit nici flori, nici cereale, dar l-aș mai bea cu mare drag.
După degustare, am luat prânzul la restaurantul cramei. Și de data aceasta am avut ca fel principal o interpretare locală a paellei tradiționale – orez cremos cu creveți roșii și sepie de mare. Gustos, însă partea tristă a fost că, după varietatea de aperitive pe care le-am savurat înainte, orezul deja nu mai încăpea. Și pentru că localnicii se supără atunci când nu mănânci tot ce-ți servesc, a trebuit să le explicăm ospătarilor, rând pe rând, că nu suntem obișnuiți cu atât de multă mâncare și că acesta este motivul pentru care nu am golit farfuria. Așa că, înainte de a merge în Catalonia, pregătiți-vă să mâncați mult. Loc pentru „nu mai pot” nu prea va fi.
Seara ne-am plimbat prin podgorii cu biciclete electrice și, pentru că pedalarea era mult mai ușoară, nu m-am simțit deloc obosită. M-am bucurat pe îndelete de aerul proaspăt, peisajele minunate și lumina blândă a apusului.
Apoi ne-am cazat la un alt hotel – Sol Port Cambrils. De data aceasta m-am simțit ca acasă, probabil datorită simplității oamenilor și a energiei pozitive pe care toți o transmiteau. Ceea ce m-a impresionat a fost deschiderea proprietarului, care a ținut să discute cu fiecare dintre noi. Și pentru că, din câte ați înțeles deja, își iubește foarte mult activitatea și oaspeții, a invitat un interpret local să ne încânte cu muzică live. Cum să vă zic, la ora 9 seara, după o zi plină cu de toate și o cină copioasă, nu neapărat aveam chef să mergem la „concert”, dar ne-am luat în mâini și am plecat. Muzicianul cânta cu atâta dedicare, cu atâta energie, încât ar fi fost păcat să nu dansăm puțin. Așa că deja în secunda doi eram pe ringul de dans.
Mi s-a dat pe gust
A treia zi a început cu o vizită la Mănăstirea Poblet – una dintre cele mai mari și mai importante mănăstiri din Spania. Aceasta a fost fondată în anul 1151 și a servit ca necropolă regală pentru regii din dinastia de Aragon. Pentru mine, mormintele regale din biserică sunt adevărate opere de artă. Deși multe dintre ele au fost distruse de-a lungul timpului, cele care au rămas sunt într-adevăr impresionante. Anume datorită lor, apropo, în 1991, mănăstirea a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Am continuat cu descoperirea orașului Reus, unde s-a născut și a crescut celebrul arhitect Antoni Gaudí. Respectiv, în primul rând, am mers să aflăm mai multe despre viața și activitatea artistului, expusă în Gaudí Centre. Ceea ce mi-a părut curios este că acesta utilizează diverse tehnologii avansate (audio-vizualuri, proiecții, modele interactive, ecrane tactile), ceea ce permite vizitatorilor să înțeleagă și să „simtă” cum Gaudí se juca cu spațiul, lumina, aerul și apa în clădirile sale. Eu, din păcate, nu prea am reușit să le explorez, întrucât am avut la dispoziție doar 20 de minute pentru această locație.
Ulterior, pentru că Reus are o tradiție bogată în producția de vermut – o băutură alcoolică, clasificată ca un vin fortificat și aromatizat –, am mers să-l degustăm la Museu del Vermut. Deși mie nu prea îmi plac băuturile tari, vermutul de aici mi s-a dat pe gust. Era puțin dulce și rece, exact ce-mi trebuia în acea zi călduroasă de mai.
În a doua parte a zilei am vizitat Casa Navàs, proiectată de arhitectul Lluís Domènech i Montaner. Ceea ce o face cu adevărat unică este faptul că interiorul său a rămas aproape intact, cu mobilier original. Pe lângă vitralii, mozaicuri și picturi murale, ceea ce mi-a captat atenția au fost podurile (foarte înalte), decorul (foarte mult) și dormitorul (foarte simplu). Din păcate, nu prea ni s-a permis să facem fotografii, de aceea, recomandarea mea este să mergi și tu să descoperi această bijuterie arhitecturală.
E păcat să fii la doi pași de mare și să nu mergi să te bronzezi
A patra zi am petrecut-o în capitala romană a Hispaniei – Tarragona. Acest oraș este cunoscut pentru siturile sale arheologice romane, care au fost declarate Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 2000.
Printre cele mai importante vestigii romane pe care le-am vizitat aici se numără Acueducto de les Ferreress. Deși numele acestei construcții indică faptul că aceasta transporta, cândva, apă spre oraș, nu este adevărat. În realitate, așa-numitul apeduct a fost construit cu alt scop – de a arăta vecinilor și vizitatorilor orașului grandoarea și măiestria ingineriei romane. În general, locația este foarte „instagramabilă”, indiferent din ce unghi o privești.
De asemenea, mai târziu am admirat și Zidurile Romane, care reprezintă cea mai veche structură romană păstrată în afara Italiei. Ele au marcat, de-a lungul secolelor, limitele orașului și au servit drept sistem defensiv esențial. Inițial, zidul avea o lungime de aproximativ 3.500 de metri, iar astăzi, intacte sunt doar aproximativ 1.100 de metri.
Apoi am mers să văd și Catedrala Santa Tecla, situată în cel mai înalt punct al orașului. Ce m-a uimit a fost să aflu că brațul Sfintei este păstrat în lăcaș și reprezintă piesa centrală a Festa Major de Santa Tecla (sărbătoarea patronală a orașului). Potrivit ghidei noastre, în cadrul evenimentului, relicva este purtată prin oraș, în semn de venerare.
Următoarea oprire a fost în dreptul Amfiteatrului Roman, construit în secolul al II-lea d.Hr. Principalul scop al acestuia era găzduirea jocurilor de gladiatori, lupte între fiare sălbatice și alte spectacole publice sângeroase. Sub arena principală, existau pasaje și gropi, folosite pentru servicii auxiliare și pentru a ridica fiarele sau decorurile pe arenă. Se estimează că acesta putea găzdui aproximativ 15.000 de spectatori.
Faptul că acesta a fost construit pe malul Mării Mediterane îi conferă o frumusețe aparte, nu?
În a doua parte a zilei ne-am cazat înt-un nou hotel – H10 Imperial Tarraco. Avantajul său, pe lângă designul minunat, numeroasele facilități și vederea de la balcon, este Platja de l’Arrabassada, aflată în apropiere. Și pentru că e păcat să fii la doi pași de mare și să nu mergi să te bronzezi, noi am decis să petrecem câteva ore anume acolo. Deși afară nu era foarte cald (vreo 20 °C), apa avea o temperatură potrivită pentru bălăceală, așa că n-am ratat această ocazie minunată de a înota. Și bine am făcut. Chiar mi-am reîncărcat bateriile cu energie. Astfel, dacă vei merge în Tarragona la sfârșitul lunii mai, cu siguranță nu vei da greș.
Complet vulnerabilă, dar incredibil de vie
Cea de-a șasea zi a fost despre adrenalină și emoții. Am mers să trezim copilul din noi la PortAventura World, unul dintre cele mai mari și populare complexe de parcuri tematice din Europa, care include:
# PortAventura Park – parcul tematic principal și inima resortului, împărțit în șase zone tematice, fiecare reprezentând o cultură sau o regiune a lumii: Mediterrània, Polynesia, China, México, El Diablo, Far West și SésamoAventura;
# PortAventura Caribe Aquatic Park – un parc acvatic de circa 50.000 m² cu tematică caraibiană, plin de tobogane, piscine cu valuri, plaje tropicale și alte atracții acvatice;
# Ferrari Land – un parc tematic dedicat mărcii Ferrari, deschis în 2017, cu principala atracție Red Force, care este cel mai înalt și rapid roller coaster din Europa.
În acea zi, am încercat pentru prima dată mai multe tipuri de roller coastere și carusele, fiecare interesant în felul său, mai ales că eu ador așa gen de activități. Totuși, adânc în memorie s-a imprimat cel numit shambhala – un hypercoaster imens, odată cel mai înalt și rapid din Europa, cu o cădere de 76 de metri. E o senzație atât de intensă, de pură, de copleșitoare, încât m-am simțit simultan complet vulnerabilă și incredibil de vie.
Repet – merită!
Vacanța mea în Catalonia s-a încheiat în capitala sa – Barcelona. Aici m-am plimbat puțin cu autobuzul turistic, experiență care nu prea m-a fascinat. De ce? Pentru că pauzele făcute în drept cu fiecare a doua clădire erau prea mari, mai mari decât era necesar, și asta mă plictisea mult.
Anume din acest motiv nu am stat până la urmă, alegând să cobor și să vizitez pe jos mai multe locații. Am vizitat-o inclusiv pe cea pentru care toți vin – Sagrada Familia, cea mai mare biserică catolică neterminată din lume și o adevărată capodoperă arhitecturală. Se estimează că lucrările vor fi finalizate în 2026, marcând centenarul morții lui Gaudí, arhitectul care a preluat proiectul în 1883. Pe mine, deși încă în construcție, Sagrada Familia m-a cucerit prin frumusețea sa atipică. Nu pot să înțeleg cum oamenii reușesc să creeze asemenea sculpturi. Fiecare detaliu este atât de meticulos lucrat, încât pare ceva ireal, desprins din povești. Așadar, repet – o aventură în Catalonia merită!
Această experiență a fost posibilă datorită SkyUp Airlines – companie aeriană internațională, cu rădăcini ucrainene, fondată în 2017 și Agència Catalana de Turisme – agenția oficială de turism a Generalitat de Catalunya (Guvernul regional al Cataloniei, Spania).
În primăvara anului 2025, SkyUp a lansat un program direct de zboruri regulate din Chișinău către 13 orașe din opt țări europene: Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, Republica Cehă, Germania și Suedia. Iar vestea bună pentru persoanele care mereu merg în vacanțe cu animalele de companie este că SkyUp permite pisicilor și câinilor să călătorească în cabină. Limita de greutate pentru animalul de companie, inclusiv suportul acestuia, este de până la 10 kilograme.
Vezi și: La 21 de ani am mers prima dată la un sanatoriu – în Moldova. Cum a fost și ce concluzii mi-am făcut
