Donald Trump suspendă pentru șase luni accesul studenților străini noi la studiile de la Harvard

harvard
Foto:Reuters/Faith Ninivaggi

Donald Trump a semnat un ordin prin care suspendă, pentru o perioadă inițială de șase luni, intrarea studenților străini care intenționează să studieze sau să participe la programe de schimb la Universitatea Harvard, scrie BBC. Ordinul vine după ce un judecător a blocat săptămâna trecută Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) să interzică accesul studenților internaționali de la Harvard.

Președintele SUA a invocat motive de „securitate națională” și a declarat că este „dăunător” pentru interesele Statelor Unite ale Americii să permită în continuare accesul studenților străini în această instituție. Proclamația lui Trump acuză Harvard că a dezvoltat „implicări extinse” cu țări străine și că „sfidează în continuare drepturile civile ale studenților și cadrelor sale didactice”.

Harvard a emis un comunicat în care numește ordinul „încă o măsură ilegală și de represalii luată de administrație, cu încălcarea drepturilor conferite de Primul Amendament”. Harvard a calificat ordinul drept „represiv” și a subliniat că va continua să își protejeze studenții internaționali.

În anul universitar 2024/2025, la Harvard s-au înscris aproape 7.000 de studenți străini, reprezentând 27 % din totalul persoanelor de la universitate. Dintre aceștia, 38 dintre studenții înscriși în acest an sunt originari din Republica Moldova și România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente