Business și Administrare în format dual – un succes real, o poveste de curaj și reușită

studenți elevi școală profesori

În zilele de 2 și 3 iunie 2025, emoția, mândria și speranța au umplut sălile în care, studenții primei promoții în format dual a programului Business și Administrare au susținut cu succes tezele de licență. A fost mai mult decât un examen – a fost încununarea unui parcurs de trei ani în care acești tineri au crescut, au învățat, au muncit și au demonstrat că visurile se pot transforma în realitate prin perseverență și implicare.

Fiecare teză a fost rezultatul unei munci dedicate, desfășurate în cadrul întreprinderilor partenere, alături de mentori care nu doar că i-au ghidat, dar au devenit modele de profesionalism. Evaluarea a pus în lumină nu doar rigurozitatea cercetării, ci și impactul concret al recomandărilor asupra activității companiilor.

Cu 40 % din traseul academic desfășurat în mediul real de afaceri, studenții ASEM au trăit o experiență autentică, au învățat să ia decizii, să se adapteze, să gândească strategic. Au dovedit maturitate, inițiativă și curaj – valori care le vor rămâne repere în orice drum vor alege de acum înainte.

ASEM mulțumește partenerilor EFES, maib, Moldtelecom, MOLDCELL, MCF-Engros, care, timp detrei ani, au fost alături de tineri și au investit timp și efort pentru a susține formarea unei noi generații de specialiști în sistemul dual. Absolvenții sunt mai mult decât o promoție – sunt deschizători de drumuri, pionierii învățământului superior dual din Republica Moldova. Au demonstrat că se poate, că visurile pot deveni cariere de succes, că educația poate fi ancorată în realitate și valorificată prin practică.

ASEM le dorește un viitor luminos, plin de realizări, inspirație și curaj. Această primă zi după absolvire să fie doar începutul unei călătorii extraordinare, în care cunoștințele, experiența și pasiunea să le fie mereu călăuză.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente