„Poți fi medic și dacă te temi de sânge.” Sergiu Rotari, despre studiile la Medicină, obținerea unui loc la rezidențiat și burse

20250530_160749
Foto:Sergiu Rotari

La #diez continuăm live-urile de orientare în carieră. De această dată, am vorbit despre medicină, care sunt cele mai mari provocări, riscuri și oportunități în domeniu. Deși este o profesie ce necesită mult studiu, în fiecare an, un număr mare de tineri aleg să meargă la Universitatea de Medicină. Împreună cu Sergiu Rotari am aflat cum e să fii student la Medicină și cum e să activezi ca specialist în acest domeniu.

Sergiu Rotari și-a încheiat acum trei ani studiile la Medicină generală în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”. Acum se află la etapa de rezidențiat, la specialitatea Boli infecțioase, iar peste un an va deveni doctor cu acte în regulă. În același timp, Sergiu activează ca asistent medical în secția de Endocrinologie a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, dar și la sanatoriul „Bucuria” din orașul Vadul lui Vodă.

După absolvirea gimnaziului, Sergiu a ales să își continue studiile la Colegiul de Medicină Orhei. Din dorința de a obține cât mai repede o specialitate și pentru a putea fi independent, tânărul era decis să meargă pe această cale. După ce își făcuse o listă de instituții, decizia de a alege medicina a fost luată pe ultima sută de metri. „În anul III de studii, am susținut și bacalaureatul la profil real, chiar dacă nu era obligatoriu, însă mi-am continuat studiile la colegiu. Am rămas să-mi închei toți cei cinci ani pentru a putea activa în domeniu, dar și pentru ca să mă asigur că într-adevăr îmi doresc să fac medicină și mai departe”, a spus Sergiu.

„După anul III de universitate toți suntem asistenți medicali”

La Universitatea de Medicină sunt două tipuri de liste de admitere: pentru cei care aplică după liceu și pentru cei care aplică după colegiu. În cazul absolvenților de liceu, se ia în considerare media de bacalaureat și media câtorva discipline școlare. Tinerii din colegii aplică în baza mediei examenelor de stat și a celei din anii de studii. Această diferențiere nu se ia în considerare în momentul formării grupelor.

Anatomia este unul dintre primele și cele mai dificile cursuri pentru studenții veniți la Medicină. Acolo, tinerii studiază direct pe mușchii, organele, grupurile de organe ale cadavrelor umane păstrate în formalină. „Anul întâi este dificil pentru toți studenții, mai ales la anatomie. Atunci dispare orice frică, inclusiv cea de sânge. Totuși, cei veniți după colegii sunt familiarizați cu unii termeni medicali, cu durata cursurilor de două ore academice, dar și cu durata lecțiilor practice, ce durează între patru și cinci ore academice. În perioada în care eram în anul întâi, studenții care aveau absolvit un colegiu de medicină erau scutiți de a face practica de vară. Acum, din câte cunosc, acest lucru nu mai este valabil”, a menționat Sergiu.

Absolvenții colegiilor de medicină care merg la USMF se pot angaja din start în calitate de asistenți medicali. Odată cu încheierea anului III de universitate, și studenții veniți după treapta liceală capătă această posibilitate. Cei mai mulți dintre ei se angajează în ideea obținerii unor experiențe practice. Deși au un orar încărcat, studenții au parte de susținerea instituțiilor medico-sanitare unde își încep activitatea. Tinerii primesc instrucțiunile și sfaturile necesare, iar o parte dintre ei sunt acceptați să lucreze preponderent în ture de noapte.

„Pandemia ne-a provocat să învățăm medicină online”

Odată cu pandemia COVID-19, Universitatea de Medicină a fost nevoită să-și digitalizeze cursurile, modul de evaluare, dar și de examinare a studenților. Acum există săli de studii bine dotate, cu resursele necesare, iar examenele sunt susținute doar în format online, în sălile de calculatoare. Pe lângă condițiile de studiu, există și avantajul recunoașterii diplomelor la nivel internațional. De asemenea, studenții beneficiază de schimburi de experiență, de mobilități peste hotare, precum și de interacțiuni cu studenți străini.

În perioada pandemiei, majoritatea cursurilor au fost bine organizate. Profesorii universitari au apelat la diverse filmulețe, la reprezentări interactive pentru a le putea explica studenților subiectele. Se lucra în totalitate în format online, studiile de caz, cele individuale erau prezentate prin intermediul platformelor digitale. Un dezavantaj a fost lipsa interacțiunii cu pacienții, pentru a raporta noțiunile teoretice la cazurile clinice proprii.

Nopțile albe – o tradiție la Medicină

Perioada de sesiune este una stresantă pentru studenți, ce necesită mult studiu. În dependență de modul de învățare a persoanei, există diferite impresii despre perioada examenelor. Totuși, sesiunea presupune atenție și efort, inclusiv la rezolvarea testelor ce li se oferă studenților. Pentru unele cursuri pot fi până la 1.000 de teste. „Există multe trucuri de a face față nopților albe, dar sunt ineficiente. Chiar și cafeaua consumată într-o stare de supraoboseală poate duce la inhibarea sistemului nervos și provoacă stare de somnolență. E recomandată învățarea sistematică, includerea unor pauze, plimbări, astfel încât creierul să reușească să sistematizeze întreaga informație”, a recomandat Sergiu.

Prima sesiune pentru studenți este cea mai stresantă. De multe ori, notele obținute sunt mici, fapt care le provoacă emoții negative tinerilor. Sergiu a trecut prin astfel de momente și a înțeles că primele note de la universitate pot fi și negative. S-a confruntat și cu restanțe la examene, însă studenții au parte ulterior de o sesiune de reexaminare. În cazul în care aceștia nu sunt de acord cu nota, pot merge să mai susțină o dată testul sau examenul. În cazul în care studentul a rămas cu restanțe și nu a reușit să și le corecteze, nu poate fi acceptat în următoarea sesiune. Restanțele nu au impact negativ asupra parcursului academic dacă acestea sunt la timp soluționate.

„Este mare concurența pentru locul dorit la rezidențiat”

Din anul II de studii la universitate, Sergiu s-a angajat ca asistent medical. Acest fapt i-a permis să lucreze în mai multe secții din spitale și să înțeleagă în ce ramură a medicinei i-ar plăcea să se specializeze. „După ce am lucrat în secția Chirurgie, dar și în Terapie intensivă, mi-am dat seama că aș prefera un domeniu nu neapărat atât de riscant. Am analizat, am cerut sfaturi, m-am consultat cu mai mulți specialiști și am decis să fac rezidențiat în Boli infecțioase”, a menționat Sergiu.

La etapa de rezidențiat este o mare concurență pentru ca absolvenții universității să obțină un loc la specialitatea dorită. Cei cu mediile mari au libertatea de a alege, în funcție de numărul de locuri disponibile în acel an. Cu cât media este mai mică, cu atât există riscul ca persoana să nu prindă un loc la specialitatea pe care și-a dorit-o. De obicei, rămân locuri libere în domeniile dificile: Chirurgie, Terapie intensivă, Chirurgie pediatrică, Neonatologie. Cele mai solicitate sunt Endocrinologia, Alergologia, Dermatologia, Cardiologia. Un alt factor ce influențează alegerea specialității sunt locurile pe post. Acestea includ faptul că absolvenții USMF semnează contractul de începere a rezidențiatului nu doar cu universitatea și Ministerul Sănătății, dar și cu instituția unde ar urma să activeze după încheierea etapei.

În momentul încheierii rezidențiatului, tinerilor specialiști li se oferă o listă cu locuri vacante și atunci începe repartizarea. De asemenea, aceștia pot veni cu propriile solicitări din partea instituțiilor. Deși își face rezidențiatul și lucrează în Chișinău, Sergiu este interesat de a pleca să activeze și într-o altă localitate, nu doar în capitală.

„Bursele de gradul III încep de la nota 8,40”

Bursele de merit pentru studenții de la Medicină variază între 1.000 și un pic de lei până la 1.300 de lei. În ultimul an de studii, acestea se mai măresc puțin. Concursul pentru burse este și el unul destul de strâns. „M-am informat și am aflat mediile minime de obținere a burselor. Cea de gradul III a fost acordată studenților care aveau 8,40, 8,90, uneori chiar și de la 9,00 în sus, în dependență de anul de studii. Am avut și eu bursă în perioada studenției. Nu tot timpul am beneficiat de ea, dar și atunci tare repede o cheltuiam”, a precizat Sergiu.

La rezidențiat există salariu, dar și bursa ce se oferă ca suport financiar. Cea din urmă variază în funcție de specialitate și an. În anul III, Sergiu primește o bursă în valoare de 1.800 de lei. Salariul, în schimb, este același pentru toți rezidenții și este în valoare de 13.200 de lei.

Din acest an a fost majorată și indemnizația de tânăr specialist. Cei 250.000 de lei sunt oferiți celor care activează în domeniu în baza contractului semnat cu Ministerul Sănătății pentru o perioadă de cinci ani. Indemnizația le este oferită în două tranșe. Prima, în valoare de 120.000 de lei, se oferă la jumătate de an de lucru, iar cea de-a doua, de 130.000 de lei, se oferă după trei ani lucrați în sistem. Nu beneficiază de indemnizație tinerii specialiști care aleg să rămână să activeze în municipiile din țară, precum Chișinău și Bălți.

Tinerii specialiști mai beneficiază de ajutor material la facturi și la chirie, iar începând cu acest an se face și o rambursare a cheltuielilor de drum. Dacă persoana locuiește într-o localitate, dar activează într-alta, acești bani sunt restituiți în funcție de numărul deplasărilor de serviciu pe care le-a avut pe durata lunii.

„Până a face medicină, gândește-te dacă vrei să faci medicină”

„Medicina e un domeniu complicat, de aceea trebuie să fim conștienți, până a începe, că nu va fi ușor. Însă, dacă există propria dorință, nu cea a părinților, atunci toate vor fi depășite. Dacă m-aș întoarce în timp, mi-aș spune să depun un pic mai mult efort, pentru că știu că pe alocuri puteam mai mult”, a spus Sergiu Rotari.

Cel de-al doilea live despre orientare în carieră, dedicat medicinei, poate fi urmărit și pe pagina noastră de Instagram.


Proiectul de Orientare în carieră se întâmplă cu ajutorul celor care cred în alegeri bune pentru viitor: Kaufland Cariere – partener principal, Victoriabank – partener general.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente