O conferință științifică internațională a reunit zeci de specialiști la USMF

BeFunky-collage – 2025-05-27T173803.058
Foto: USMF

Catedra de limba română și terminologie medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a organizat Conferința științifică internațională cu genericul Didactica: tradiție, actualitate, perspective, ediția a XI-a, în contextul Săptămânii Educației din Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în zilele de 23 și 24 mai 2025, în format mixt, și a reunit specialiști în științe ale educației și practicieni – cadre didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar.

Manifestarea științifică a fost organizată în parteneriat cu instituții de învățământ superior din Republica Moldova, România, Lituania și Polonia, sub egida Comitetului științific cu membri din țările menționate mai sus, inclusiv din Slovacia, Ungaria și Turcia.

Conferențiara universitară Argentina Chiriac, șefa Catedrei de limba română și terminologie medicală, a menționat că acest forum este important atât pentru USMF, cât și pentru partenerii externi: „Dinamica schimbărilor din educația medicală ne impune să ne adaptăm și să inovăm continuu, iar colaborarea este cheia pentru dezvoltarea unui mediu educațional eficient.”

Reprezentanții catedrei au participat activ la lucrările conferinței, prin prezentarea mai multor comunicări, ce au reflectat preocupări actuale legate de rolul limbii și al comunicării în educația medicală și interculturală.

Sursă: USMF

De asemenea, în cadrul evenimentului științific au fost abordate diverse subiecte, precum: sinergia dintre metodele tradiționale și cele inovatoare în predarea limbii române ca limbă străină, dezvoltarea competențelor lingvistice ale studenților internaționali, impactul tehnologiei digitale în procesul educațional, adaptarea terminologiei farmaceutice la cerințele actuale, utilizarea metodelor comunicative în predarea limbajului medical, valorificarea resurselor educaționale deschise în învățământul superior, precum și strategiile de reușită academică și evaluarea competențelor fonetico-fonologice.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente