Donald Trump a interzis complet Universității Harvard de a înscrie studenți din alte țări. Toți studenții străini, care sunt deja înscriși, trebuie să se transfere la alte universități sau să părăsească țara, transmite AP News. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a acuzat Universitatea Harvard că a creat „un mediu nesigur” prin tolerarea unor „agitatori antiamericani, proteroriști”.
Totodată, administrația Trump susține că Harvard ar fi colaborat cu Partidul Comunist Chinez, găzduind și instruind membri ai unei grupări paramilitare chineze în 2024.
„Aceasta înseamnă că Harvard nu mai poate înscrie studenți străini, iar cei care sunt deja înmatriculați trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal”, se arată în comunicatul trimis.
Universitatea Harvard are aproximativ 6.800 de studenți străini înscriși, ceea ce reprezintă peste un sfert din totalul studenților. Cei mai mulți sunt masteranzi sau doctoranzi și provin din peste 100 de țări.
Universitatea Harvard a calificat măsura drept ilegală și a anunțat că lucrează pentru a oferi sprijin pentru studenții afectați.