iute Moldova, alături de Junior Achievement și de o generație pregătită să reușească

cover diez

iute Moldova a avut onoarea de a participa, în calitate de partener strategic și susținător constant al inițiativelor Junior Achievement Moldova în domeniul educației antreprenoriale, la evenimentul aniversar care a marcat 30 de ani de activitate ai organizației. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Asigurarea sustenabilității comunităților prin dezvoltarea antreprenoriatului social”.

„Parteneriatul strategic cu JA Moldova este o continuare firească a angajamentului iute Moldova față de educația financiară. Nu suntem la prima colaborare și am susținut constant inițiativele care formează competențe economice reale în rândul tinerilor. Credem cu fermitate că doar investind în educație putem construi o comunitate durabilă și prosperă. Suntem onorați să fim alături de JA Moldova în toate demersurile sale dedicate dezvoltării educației economice și antreprenoriale”, a declarat Sergiu Sobuleac, CEO iute Moldova, Membru al Consiliului Junior Achievement Moldova.

Silvia Tetelea, Director Comercial iute Moldova, a participat la unul dintre panelurile evenimentului aniversar, dedicat temei „Povestea de succes a Junior Achievement în contextul parteneriatului cu mediul de afaceri”. „Susținem tinerii, pentru că orice proiect dedicat lor este, de fapt, un parteneriat win-win. Este modul prin care asigurăm continuitatea și viitorul businessului, atrăgând cele mai promițătoare talente din noua generație. Credem cu tărie că o steluță descoperită la timp poate deveni un profesionist valoros”, a declarat Silvia Tetelea în cadrul intervenției sale.

Directorul Comercial al iute Moldova, Silvia Tetelea, a subliniat de ce compania acordă o importanță deosebită educației financiare și antreprenoriale în rândul tinerilor: „Vedem în tineri un potențial enorm – idei valoroase care, fără sprijinul potrivit, riscă să rămână doar intenții. De aceea, considerăm că este responsabilitatea noastră, ca profesioniști, să le oferim susținere, încredere și acces la resursele necesare. Investim cu gândul la viitor, împărtășim bune practici, experiențe reale, dar și eșecuri – pentru că fiecare eșec este, de fapt, o lecție care poate deveni temelia unei povești de succes.”

Printre inițiativele iute Moldova, dedicate tinerilor pentru a-i încuraja să progreseze în domeniul antreprenorial, cea mai recentă este demararea proiectului #Youth Economy. Evenimentul, organizat de iute Moldova în parteneriat cu ASEM și Junior Achievement Moldova, a reunit 25 de elevi din anul II, specializările Contabilitate, Marketing, Finanțe și Bănci, de la Colegiul Național de Comerț al ASEM. Scopul programului a fost de a oferi tinerilor cunoștințe esențiale despre gestionarea finanțelor, dezvoltarea unei afaceri și adaptarea la provocările economice actuale.

Junior Achievement Moldova a sărbătorit 30 de ani de educație antreprenorială, alături de lideri naționali și internaționali, profesori, elevi și parteneri. Evenimentul aniversar organizat la Palatul Republicii din Chișinău a reunit oficialități de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile pentru a celebra impactul JA Moldova: peste 300.000 de elevi din toată țara au fost pregătiți să gândească antreprenorial și să acționeze cu inițiativă.

Despre JA Moldova: Cu peste 300.000 de elevi și 3.000 de profesori instruiți și implicați în cele 15 programe educaționale active și 6 Centre Regionale de Excelență (Chișinău, Drochia, Leova, Edineț, Căușeni, Hîncești/Cărpineni), Junior Achievement Moldova este organizația care, de 30 de ani, le oferă elevilor din toată țara oportunitatea de a învăța despre economie și antreprenoriat. JA Moldova este parte a rețelei globale JA Worldwide, prezentă în 127 de țări.

Despre iute Moldova: Compania iute Moldova este parte a iute Group, companie Fintech Estoniană, prezentă în patru țări europene: Moldova, Albania, Macedonia și Bulgaria. iute Moldova, cea mai rapidă instituție de creditare nebancară din Republica Moldova, este prima companie de microfinanțare ce pune la dispoziția clienților un proces de creditare 100 % digital prin intermediul aplicației Myiute, opțiuni de procurare a produselor în rate la peste 1.000 de parteneri din țară, o rețea de bancomate cardless, precum și posibilitatea de asigurare a creditelor în caz de accident. Strategia iute Moldova a fost și rămâne a fi concentrată pe digitalizarea tuturor serviciilor oferite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente