Statele Unite ale Americii au anunțat vineri seara excluderea României din programul Visa Waiver, măsură care pune deocamdată capăt posibilității cetățenilor români de a călători în SUA fără viză în scop turistic sau de afaceri. Decizia, cu aplicare imediată, a fost comunicată de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) și a fost justificată prin necesitatea menținerii unor standarde ridicate de securitate în contextul noilor priorități ale administrației americane.
„Având în vedere accentul pus de această administrație pe securitatea frontierelor și a imigrației, Secretarul Securității Interne a decis, în consultare cu Secretarul de Stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat”, a declarat secretarul adjunct Tricia McLaughlin, potrivit comunicatului.
La scurt timp după anunțul oficial, Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis un comunicat în care își exprimă regretul profund față de această decizie, subliniind că România a îndeplinit toate criteriile tehnice impuse de legislația americană pentru includerea în programul Visa Waiver.
„Aceasta este o decizie politică ce reflectă prioritățile actualei administrații americane”, se arată în declarația MAE, care adaugă că România va continua să facă demersuri diplomatice și tehnice pentru a recâștiga accesul la program.
Guvernul României a reacționat, la rândul său, solicitând autorităților americane detalii tehnice privind motivele retragerii României din program. În același timp, Executivul afirmă că va continua dialogul diplomatic cu SUA „pentru ca drepturile românilor să fie respectate”.