Premieră în Biserica Ortodoxă Română: ierarh condamnat la închisoare pentru abuzuri sexuale

BeFunky-collage – 2025-04-30T185010.497
Foto: hotnews.ro

Pentru prima dată în istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, un fost înalt ierarh va merge la închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat condamnarea definitivă a fostului episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu (retras din funcție în 2017), la opt ani de detenție pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală asupra unor elevi.

Decizia instanței vine în urma unei anchete penale deschise după dezvăluirile din presă privind abuzurile comise de Bârlădeanu asupra elevilor de la seminarul teologic din Huși. Peste 100 de acte de viol au fost reținute în sarcina sa și a fostului arhimandrit Sebastian Jitaru, condamnat la rândul său la 14 ani și două luni de închisoare.

Mandatul de executare a pedepsei a fost transmis Poliției Neamț, întrucât Bârlădeanu avea domiciliul la Mănăstirea Văratec. Acesta a fost ridicat de polițiști și va fi încarcerat la Penitenciarul Bacău.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a decis ca Bârlădeanu să nu mai poată ocupa o funcție publică timp de cinci ani după executarea sentinței și i-a interzis să se apropie de victime în aceeași perioadă. Atât el, cât și coinculpatul Jitaru, vor plăti daune morale de 170.000 de euro celor trei victime, în solidar cu Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic din Huși, desemnate părți responsabile civilmente.

Condamnarea vine la aproape opt ani de la izbucnirea scandalului, în 2017, și marchează un moment fără precedent pentru BOR în privința responsabilizării ierarhilor acuzați de fapte penale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente