Organizează activități care promovează eficiența energetică și câștigă premii. Elevii din Moldova sunt încurajați să aplice

elevi-1
Foto:#diez

Centrul Național pentru Energie Durabilă lansează o nouă ediție a concursului de creație „Săptămâna eficienței energetice în școala mea”. Competiția este destinată elevilor din întreaga țară, iar în timp a devenit un eveniment de referință pentru promovarea educației privind eficiența energetică în școli.

În competiție se pot înscrie colectivele de copii cu vârsta cuprinsă între șase și 10 ani și 11 și 16 ani. Elevii sunt încurajați să organizeze activități interactive pe tema eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă, cum ar fi: campanii de informare, mesaje video, prezentări video scurte, dezbateri, lecții deschise, eseuri, jocuri intelectuale, flashmoburi.

Pot participa grupuri de elevi din clasă sau din întreaga instituție de învățământ. Atât înscrierea, cât și participarea sunt gratuite.

Termenul-limită pentru prezentarea lucrărilor este 25 mai, ora 17:00, în format text, video, fotografii, PowerPoint sau PDF. Elevii vor expedia activitățile pe care le-au realizat la adresa electronică [email protected]. Alternativ, lucrările pot fi expediate prin intermediul Poștei Moldovei sau pot fi aduse într-un plic sigilat la adresa: Chișinău, strada Albișoara, numărul 38, etajul 4, MD-2005, cu mențiunea „Săptămâna eficienței energetice în școala mea” ediția a IV-a. Plicul trebuie să fie însoțit de următoarele informații: numele, prenumele, localitatea, instituția de învățământ și datele de contact ale profesorului, dirigintelui sau persoanei responsabile.

Regulamentul integral al concursului poate fi accesat mai jos.

Șase instituții sau clase vor primi premii pentru cele mai ingenioase activități, iar câștigătorii vor beneficia vouchere la librării pentru cărți și rechizite școlare. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Săptămânii Energiei Durabile, care va avea loc în prima jumătate a lunii iunie 2025.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente