Pereții spitalelor pentru copii sunt adesea decorați cu imagini menite să creeze un mediu mai prietenos, să distragă atenția celor mici de la proceduri și să îi poarte într-o lume familiară a magiei și a basmelor. La Institutul Mamei și Copilului din capitală, situat pe str. Burebista, nr. 93, decorul exterior merge și mai departe, clădirea fiind înfrumusețată cu mozaicuri, scrie ru.diez.md.
Centrul medical a fost construit în anul 1981, din fondurile adunate în urma unei singure zile de muncă voluntară, organizată în întreaga URSS. Acest lucru era menționat pe o placă memorială amplasată la intrarea principală a clădirii, însă astăzi placa nu mai există.
Pereții spitalului prind viață datorită diferitelor panouri mozaice tematice. Unele dintre ele ilustrează copii sărind coarda, legănându-se pe căluți, îmbrățișând ursuleți de pluș, jucându-se cu mingea sau construind castele din nisip. Altele prezintă doctorițe care îngrijesc cu blândețe bebeluși. Evident, fiecare este unic în felul său, dar toate fac parte din aceeași poveste, fiind realizate și într-o singură gamă de culori: roșu, galben, maro, albastru și gri.



Din păcate, autorul lucrărilor rămâne necunoscut, la fel ca și anul exact al realizării acestora. Totuși, se știe că la crearea lor a fost folosit smaltul – o sticlă opacă colorată, obținută prin tehnologii speciale. Acest material era apreciat de maeștrii sovietici pentru luminozitatea sa și rezistența la diverse condiții de mediu.




Totodată, în curtea centrului se află și trei fântâni decorate cu mozaicuri. Lucrările înfățișează îngerași și diverse motive inspirate de natură. Autorul acestora este Filimon Hămuraru (1932-2006) – renumit artist, mozaist, scenograf, profesor, ceramist și sculptor moldovean.
Printre cele mai remarcabile lucrări ale sale se numără mozaicurile „Labirintul cunoașterii”, „Sănătatea”, „Știința”, „O femeie dând binețe”; „File de trandafiri”, dar și vitraliile „Eliberarea”, „Gustul vinului”, „Legenda vinului”.




Aici găsiți lista celor mai remarcabile opt panouri de mozaic din Chișinău, potrivit primăriei municipiului.