Vizita delegației Universității de Stat din Moldova în Regatul Spaniei consolidează parteneriatele academice și culturale europene

1745555691718

Prin dialog, parteneriat și schimb de bune practici, Universitatea de Stat din Moldova (USM) își consolidează poziția în spațiul european al educației și cercetării, contribuind activ la dezvoltarea unui ecosistem universitar competitiv și deschis. În aceste zile, reprezentanții USM își continuă vizita oficială în Regatul Spaniei, organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova și susținută activ de ambasadorul Republicii Moldova în Spania, Eugeniu Revenco.

Agenda vizitei a inclus întrevederi importante cu reprezentanți ai mai multor instituții de prestigiu, printre care și IE University, recunoscută la nivel internațional pentru inovație și leadership academic. Discuțiile purtate cu Maria Eugenia Martín, vice-rectoră pentru parteneriate și Alianțe Academice Globale și cu Adelaide Isaacs, directoare pentru dezvoltarea afacerilor, s-au concentrat pe inițierea unor proiecte comune în domenii precum tehnologiile educaționale, studiile umaniste, scrierea academică și aplicarea inteligenței artificiale în procesul didactic. Totodată, a fost lansată propunerea organizării unui seminar public, susținut de un expert IE și destinat studenților USM – un prim pas concret în direcția consolidării colaborării academice.

Un alt moment semnificativ al vizitei a fost întrevederea de la sediul Institutului Cervantes – instituție emblematică în promovarea limbii și culturii spaniole. Delegația USM a fost primită de Carmen Noguero Galilea, secretară generală a Institutului, însoțită de Luis Marina Bravo și Philippe Robertet Montesinos, reprezentanți ai Direcției de Relații Internaționale. Dialogul a vizat extinderea și aprofundarea parteneriatelor culturale și academice, în special în domeniul studiului limbilor străine. S-a accentuat necesitatea unei colaborări consolidate între Institutul Cervantes și Facultatea de Litere a USM, în vederea promovării patrimoniului educațional și lingvistic hispanic în Republica Moldova.

Prin aceste demersuri, Universitatea de Stat din Moldova continuă să dezvolte relații internaționale durabile, axate pe excelență academică, inovație și mobilitate universitară.

Vizita oficială a delegației USM în Regatul Spaniei are loc în perioada 21–25 aprilie 2025, în cadrul subproiectului IT Hub, finanțat de Banca Mondială

Din componența delegației fac parte:
– Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova;
– Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare;
– Dragoș Ungureanu, șef al Departamentului Software;
– Mariana Tacu, conferențiară universitară, doctoră, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării;
– Angela Roșca, conferențiară universitară, doctoră, Facultatea de Litere.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente