Sanda Pereu are 23 de ani și este unica arbitră internațională de taekwando din Republica Moldova. A arbitrat la competiții desfășurate în diferite țări din Europa, inclusiv în Luxemburg, Albania, Croația, Serbia, Slovenia, Bulgaria și România, reprezentând cu mândrie țara în care s-a născut și clubul de taekwando al tatălui său. Dacă îți este interesant cum i-a apărut pasiunea pentru acest sport, de ce a decis să devină arbitră, ce înseamnă această meserie, dar și care este visul ei cel mare, te îndemn să continui lectura acestui articol.
Prima tangență cu taekwandoul Sanda a avut-o la doar patru ani. Dragostea pentru acest sport i-a fost insuflată de către tatăl său, care i-a fost și primul antrenor. „Acum, tata deține un club de taekwondo în orașul Stăuceni, «Calea Fericirii», dar totul a început cu trei copii pe care îi antrena la etajul 3 al casei unui vecin: eu, fratele meu și băiatul vecinului.”
Când a mai crescut, sportiva a fost preluată de un alt antrenor din oraș, care deja o pregătea pentru competiții de performanță. „Taekwondo are mai multe feluri de a fi practicat. Există taekwondo kyorugi – luptă, poomsae – forme, kyokpa – spargerea obiectelor tari, și demo – demonstrații. La noi, în Moldova, se practică mai mult partea de luptă – kyorugi. Eu am început să particip la competiții la vârsta de 10 ani, tot la kyorugi. Am fost la concursuri în România, Ucraina, Bulgaria și Rusia. La una dintre competiții, am câștigat chiar și o tabletă, pentru că am fost singura care a făcut un knock-out dintre toți cei 700 de participanți.”
Potrivit Sandei, atunci când era cadetă, îi era mai ușor să câștige o luptă decât atunci când a trecut la juniori. „Eu sunt mai mică de statură, iar fetele din categoria mea erau cu două capete mai înalte și, desigur că, e mai greu să lupți cu fete mai înalte, pentru că în taekwondo, aș spune, fizicul contează. Dacă ești mai înaltă și mai slabă, e mai ușor, e chiar perfect. Pentru că noi avem lovituri la corp și lovituri la cap. Loviturile la corp valorează două puncte, iar cele la cap – trei puncte. Și, evident, o sportivă mai înaltă doar ridică piciorul, te atinge la cap și deja are trei puncte. Iar eu, fiind mai scundă, trebuie să mă chinuiesc serios ca să lovesc măcar la corp. Dar asta nu e o scuză, totuși. Mai ales că sportivii mai mici sunt, de obicei, mai rapizi decât cei mai mari. E o strategie și aici.”
„Voiam să fiu realistă”
Pe la 15-16 ani, sportiva a decis să migreze dintr-o ramură a taekwondoului în altele – pomsae, demo, antrenamente, iar apoi arbitraj. Motive au fost mai multe, inclusiv faptul că s-a simțit descurajată de nedreptăți și de înfrângeri. „Într-un final m-am concentrat pe arbitraj, pentru că voiam să fiu realistă. Știam că nu voi ajunge la olimpiadă ca luptătoare, de aceea mi-am propus să ajung în calitate de arbitră.”
Pentru a deveni arbitră cu acte în regulă, Sanda a urmat un curs de formare organizat de Federația de Taekwondo din Moldova. Acesta a inclus atât teorie (despre regulamentele competițiilor și rolul unui arbitru), cât și practică (cum să procedezi în diferite situații, cum să gesticulezi și, în general, cum să aplici corect regulile).
„Prima competiție pe care am arbitrat-o a fost Campionatul Național al Republicii Moldova din 2016. Și țin minte că eram operatoare. Unul dintre seniorii care concura era chiar reprezentantul Republicii Moldova la Jocurile Olimpice care urmau să se desfășoare. M-am simțit foarte importantă atunci, pentru că domnul Ștefan, arbitru principal al Moldovei la acea vreme, a avut încredere în mine și m-a pus într-o poziție chiar la prima mea competiție. Ar fi putut să aleagă alți arbitri, mult mai experimentați.”
În general, în taekwando, arbitrii pot ocupa mai multe poziții, în funcție de nivelul competiției și de experiența lor. De obicei, potrivit Sandei, sunt opt poziții esențiale.
# Arbitru principal (head referee) – responsabil pentru conducerea întregii competiții, pentru coordonarea echipei de arbitri. Acesta ia deciziile finale în caz de conflicte între arbitri sau probleme neprevăzute și se asigură că regulile competiției sunt respectate.
# Arbitru de meci (referee) – responsabil de conducerea unui meci individual. Acesta se asigură că toți participanții respectă regulile și face apelurile necesare pentru scoruri, penalizări și câștigători. În taekwondo, arbitrii de meci sunt cei care decid dacă un sportiv a lovit corespunzător și aplică punctele corespunzătoare.
# Arbitru de colț (corner judge) – ajută la monitorizarea respectării regulilor de către sportivi și asigură o evaluare corectă a performanței. Ei se află în fiecare colț al arenei și sunt responsabili pentru semnalarea eventualelor încălcări ale regulilor, precum loviturile ilegale.
# Arbitru tehnic (technical official) – include funcțiile de operator la calculator și asistent tehnic. Arbitrii tehnici sunt responsabili pentru operarea sistemelor electronice de scor, pentru a se asigura că toate punctele și penalizările sunt înregistrate corect.
# Arbitru de video (video judge) – analizează reluările video pentru a verifica deciziile luate de arbitrii de meci. Această poziție este importantă pentru a corecta eventualele greșeli făcute pe teren.
# Arbitru de cântărire (weigh-in official) – responsabil de cântărirea sportivilor înainte de începerea competiției pentru a se asigura că aceștia respectă limitele de greutate stabilite pentru categoriile lor.
# Arbitru de inspecție (inspection official) – verifică echipamentul sportivilor înainte de începerea meciului. Se asigură că sportivii poartă protecțiile corecte și că îndeplinesc cerințele de siguranță. De asemenea, verifică dacă nu există obiecte periculoase (de exemplu, cercei, brățări, unghii lungi).
# Arbitru de coloană (fighter’s column official) – se ocupă cu organizarea și gestionarea sportivilor înainte de intrarea lor în arenă. Verifică conformitatea acestora cu procedurile înainte de a intra pe terenul de luptă.
„Eu am încercat toate pozițiile. Prima, cum am mai zis, a fost cea de operatoare, după care am început să fiu și asistentă tehnică. Apoi, repejor am ajuns și pe teren, dar n-am ieșit din prima pe centru, ci abia după vreo două-trei competiții, când am prins la curaj și încredere. Pentru că pe centru e mai multă responsabilitate și dacă faci o gafă, e grav. Mai ales că în taekwondo nimeni nu poate influența decizia arbitrului de centru și nimeni nu poate interveni în timpul luptei. Chiar dacă toți știu că din cauza unei greșeli a acestuia poate pierde incorect un sportiv. În asemenea cazuri, arbitrul este mustrat, penalizat, chiar poate fi depusă o contestație din partea sportivilor sau a antrenorilor, însă asta doar după competiție. Iar drept urmare, lupta nu este reluată și rezultatul nu se schimbă, doar arbitrul este sancționat.”
„Parcă sunt un titirez”
În 2024, după mai multe competiții arbitrate atât în Republica Moldova, cât și în afară, în calitate de arbitră națională, tânăra a decis că vrea să obțină licența de arbitră internațională. Și-a luat-o la 22 de ani la Manchester, reușind să susțină examenul din prima încercare. „Cel care m-a încurajat să mi-o iau a fost tatăl meu. Mi-a zis că trebuie să merg, pentru ca mai apoi să reprezint clubul nostru. Așa că acum, de fiecare dată când organizăm competiții, nu mai trebuie să-i invităm pe arbitrii altor cluburi ca arbitri principali. Deja coordonez eu totul.”
Potrivit sportivei, diferența dintre arbitrii naționali și cei internaționali este că cei naționali nu pot participa la competiții de nivel E și G, adică la cele de tip ranking. În cadrul acestora, participanții acumulează puncte care îi poziționează în clasamentele pentru competițiile europene, mondiale și pentru olimpiadă. „Arbitrii naționali nu sunt suficient de pregătiți pentru astfel de competiții, fiindcă e vorba de puncte, iar asta e foarte important pentru sportivi. Aici e nevoie de calificare, experiență. E o mare responsabilitate.”
Cu toate acestea, Sanda spune că orice arbitru, atât național, cât și internațional, trebuie să cunoască foarte bine regulile, să fie agil și capabil să analizeze rapid ce se întâmplă pe tatami. Totodată, trebuie să fie neutru. Adică, lupta trebuie să decurgă în așa fel încât oamenii nici să nu-l vadă. De asemenea, atunci când țara sa participă, el trebuie să-l anunțe pe arbitrul principal despre acest lucru și să refuze orice poziție.
„Agilitatea vine cu practica, dar arbitrii internaționali trebuie să facă și un refresh la licență la fiecare doi ani. Altfel zis, trebuie să participe la un training special, după care să treacă testările. Este teorie, practică, scoring și test fizic, adică faci exerciții fizice. În plus, chestiunea cu agilitatea e și pentru că toți arbitrii au fost sportivi odată. Eu, de exemplu, parcă sunt un titirez pe teren – mă mișc mai mult decât sportivii. Pentru că eu vreau să văd, mă aplec într-o parte, în cealaltă. Sunt arbitri care doar stau, se uită și opresc lupta ca să dea penalizarea. Dar eu nu pot așa.”
Totodată, pe tatami, tânăra este și foarte serioasă. „Aș spune că în afara terenului și pe teren am două personalități diferite. Adică eu nu mă las pradă antrenorilor și sportivilor. Sunt fermă și mă țin de poziția mea, iar dacă cuiva ceva nu-i place, îi redirecționez către liderul echipei. Foarte rar încerc să rezolv situația singură, dar se mai întâmplă.”
În ceea ce privește pregătirea pentru competiții, Sanda afirmă că are deja câteva norme de care ține cont de fiecare dată. În primul rând, din motiv că arbitrii sunt obligați să cunoască foarte bine regulile, ea le recitește înainte de somn. Atunci când este prea obosită sau nu are chef, vizionează un videoclip special realizat de arbitra principală a lumii la momentul de față, în care sunt explicate acestea. Uneori, urmărește lupte de la competiții de nivel înalt, cum ar fi campionatul mondial sau calificările pentru olimpiadă.
„Mă întrebam dacă tehnica folosită de sportiv e permisă”
Pentru Sanda una dintre cele mai complicate competiții pe care le-a arbitrat a fost Belgrade Open, desfășurată în 2024. În cadrul acesteia au participat mulți luptători olimpici seniori, luptele fiind extrem de dinamice. Potrivit arbitrei, ea a trebuit nu doar să se miște constant, dar și să înțeleagă instant ce se întâmplă în ring. „Uneori, chiar mă întrebam dacă tehnica folosită de sportiv e permisă sau nu, deoarece mulți dintre ei încearcă să evite sau să ocolească regulile, să adapteze loviturile în moduri neașteptate.”
Cu toate acestea, tânăra afirmă că îi este mai ușor să arbitreze o luptă între seniori, mai ales la categoriile grele, pentru că aceștia respectă mai mult regulile. „Dacă spui «kyeo», ceea ce înseamnă că ai oprit lupta, ei se dau într-o parte și ascultă. În schimb, în luptele fetelor nu e chiar așa. Ele vor să câștige cu orice preț și, de obicei, nu ascultă ce zice arbitrul, așa că în acest caz eu trebuie să le separ, să fac sport la mâini.”
În plus, arbitrei îi plac mai mult luptele băieților, căci sunt mai dinamice și necesită mai multă concentrare. „Atunci când lupta este complicată și dinamică, te focusezi mai mult, știi că trebuie să fii responsabilă. Dar când este o luptă mai ușoară, la prima vedere, ești mai relaxată, iar la un moment dat, se poate întâmpla ceva brusc și să nu fii pregătită, să nu reușești să reacționezi.”
„Închide gura și dă din cap”
Printre provocările cu care se confruntă Sanda de când este arbitră internațională sunt și privirile luptătorilor din timpul luptei. „Mai ales seniorii se uită straniu, iar după competiție se apropie să facă cunoștință. Nouă nu ni se permite să avem relații cu sportivii sau cu antrenorii în timpul competițiilor, fiindcă ar fi un conflict de interese. După competiție, da, e deja viața ta personală și nu mai e o problemă, dar tot e mai bine să eviți.”
O altă problemă e că, de fiecare dată, toți sunt impresionați de cât de bine arbitrează, dar apoi urmează întrebarea: „Câți ani ai? 23? A, ești încă tânără, mai ai nevoie de experiență.” În opinia Sandei, nu vârsta ar trebui să conteze atunci când vorbim despre un arbitru, ci abilitățile sale.
„De obicei, nu prea reacționez la asemenea întrebări. O foarte bună prietenă de-a mea, tot arbitră, mi-a dat câteva sfaturi despre cum să mă comport ca arbitră tânără și nouă într-un colectiv. Mi-a spus: «Închide gura și dă din cap.» Adică să fiu drăguță cu toți, dar, totodată, să nu uit care îmi este meseria. Pentru că pozițiile se schimbă, oamenii se schimbă, și tocmai de aceea trebuie să fii mereu politicoasă și amabilă cu toată lumea. În taekwando, dacă cineva cu influență nu te place, riști să nu mai fii invitată la competiții.”
„Vreau să arbitrez la olimpiada de Los Angeles”
Visul tinerei e să ajungă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. „Eu sunt o persoană ambițioasă, îmi doresc foarte mult să reușesc. Și știu că este posibil. Cea mai tânără arbitră care a arbitrat la olimpiadă avea 25 de ani. Eu acum am 23, iar la Los Angeles voi avea 27. Deci, e perfect realizabil.”
Potrivit Sandei, pentru a participa la olimpiadă ca arbitră, pregătirile încep cu aproximativ doi ani înainte. De obicei, se organizează un fel de training camp, după care cei selectați sunt invitați la competiții de nivel mai înalt. Apoi începe procesul de selecție mai riguros, așa încât la olimpiadă ajung doar 30 de arbitri. „Se aleg câte șase arbitri de pe fiecare continent, dintre care trei bărbați și trei femei. Faza cu echilibrul de gen a fost implementată recent. Înainte, selecția se făcea exclusiv pe baza performanței individuale.”
„Nu fac arbitraj pentru bani”
În general, Sanda afirmă că taekwandoul pentru ea este mai mult un hobby. Pe viitor, și-ar dori să se implice în organizarea campionatelor sau chiar să lucreze pentru Federația Mondială de Taekwando. „Acum, eu fac studii de master în Finanțe, în Belgia. Când am ales specializarea în business, m-am gândit că este un domeniu foarte căutat în prezent și bine plătit. În plus, chiar îmi place să lucrez cu cifrele, nu stau deloc rău la capitolul ăsta. Și poate mai târziu voi ajunge să lucrez în departamentul de finanțe din Lausanne, Elveția.”
Până atunci însă, tânăra vrea să-și creeze conexiuni și să trăiască din plin fiecare competiție. „Nu fac arbitraj pentru bani, ci din motiv că îmi place să fiu prezentă în mijlocul luptei. Îmi place adrenalina competiției, îmi place să călătoresc, să cunosc oameni din toate colțurile lumii. Îmi place să stau la o cafea cu ei și să vorbim despre viața mea, despre viața lor, despre cât de diferite sunt. Lucrurile acestea mă deschid foarte mult și pe plan cultural.”
„Trebuie să te iei în mâini”
Sfatul Sandei pentru fetele din Republica Moldova cărora le place taekwandoul și arbitrajul este să se mobilizeze și să acționeze. „Știu că avem mulți arbitri naționali care ar putea deveni internaționali, au abilitățile necesare, au tot ce le trebuie. Doar că trebuie, pur și simplu, să te iei în mâini, să-ți faci un cont pe platforma respectivă, să te înscrii la seminar și să te duci.”
Potrivit tinerei, de multe ori, din cauza vieții de zi cu zi, amânăm scopurile noastre pentru „anul viitor”, apoi iar pentru „anul viitor”. Dar nu mai trebuie să continuăm așa, căci nu este corect. Trebuie să depunem tot efortul pentru a ne apropia de visurile noastre, fără a sta prea mult pe gânduri.
Prieteni, echipa #diez și-a luat angajamentul public, cu șase ani în urmă, să feminizeze orice funcție atunci când este atribuită unei femei, chiar dacă termenul respectiv nu este oficial adoptat de dicționare, deocamdată. În mod firesc, unele funcții, practicate doar de bărbați în trecut, au rămas să fie folosite doar la masculin până în prezent, însă asta nu înseamnă că noi, împreună, nu putem fi parte a unei schimbări în societate și nu putem împreună să folosim termeni adaptați, recomandați de specialiști, atât de lingviști, cât și de cei care promovează politici de egalitate de gen. Mulțumim!
