Din data de 2 mai curent familiile cu copii cu vârsta de până la cinci ani și cele cu copiii cu dizabilități vor primi ajutoare financiare. De asemenea, de sprijin financiar vor beneficia și familiile care au de întreținut adulți cu dizabilități severe.
Suportul va fi oferit în cadrul proiectului „Ajutorul de Paște pentru familii”, anunțat în Bugetul +PLUS.
„Ajutorul de Paște pentru familii” va fi oferit:
# familiilor cu copii până la cinci ani – câte 1.500 de lei;
# familiilor cu copii cu dizabilități – câte 5.000 de lei;
# familiilor cu adulți cu dizabilități severe – câte 5.000 de lei.
Potrivit autorităților, valoarea totală a acestui ajutor este de 470 de milioane de lei. De acesta vor beneficia circa 230 de mii de persoane.
Amintim că recent Parlamentul a votat punerea în aplicare a programului „Bugetul +Plus”, prin care vor fi alocați 8 miliarde de lei pentru susținerea dezvoltării economice și a infrastructurii țării. Bugetul +Plus este cel mai mare pachet financiar alocat vreodată de Guvernul Republicii Moldova pentru investiții și creștere economică. Banii sunt prevăzuți în sprijinul financiar de 1,9 miliarde de euro acordați de UE pentru Moldova.
Programul prevede și un ajutor de 3.000 de lei pentru tinerii angajați la primul loc de muncă, bani pe care îi vor primi timp de 12 luni. Guvernul consideră că așa va motiva cel puțin 6.000 de tineri să rămână acasă, iar acest lucru va ajuta întreprinzătorii.
Mai multe detalii despre program, dar și domeniile pe care le va susține, citește în acest articol.