#diez face 12 ani! Am adunat 12 lucruri de care suntem mândri

diez

Timp de 12 ani suntem alături de tine să te informăm corect, să contribuim la educația ta, să îți aducem mai aproape cele mai faine oportunități, să relatăm istorii care să te inspire sau să scriem despre tine, astfel încât să inspiri alți tineri. De-a lungul timpului, ne-am învățat să ne mândrim de reușitele noastre. Recunoaștem, încă ne mai vine greu să spunem cu voce tare cât de mult am crescut și ce inițiative faine implementăm. În acest articol dăm modestia măcar un pic la o parte și îți spunem ce ne definește pe noi, echipa #diez, și care sunt lucrurile de care suntem mândri.

# Mai multă educație, oportunități și inovații

Începând cu 2024, am redevenit un site de știri de nișă. Ceea ce înseamnă că în prezent dedicăm mai multă atenție categoriilor care ne definesc. Ne axăm și mai mult pe educație, oportunități, cultură. Îți explicăm în detaliu evenimentele de actualitate care se întâmplă. Și mai mult ne îndreptăm privirea spre inovație cu o rubrică nou-lansată – start-up. Lunar, scriem sute de materiale care să te ajute, să te orienteze și să te inspire să fii tu schimbarea pe care o vrei în societate.

# Avem versiunea de rusă a site-ului

Acum șapte ani, am lansat ru.diez.md. A fost o decizie asumată și bine calculată, deși inițial ne-am luat doza de hate, nu ne-a descurajat. Scopul nostru este să informăm toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba vorbită, gen, orientare sexuală etc. Respectiv, utilizăm toate resursele care ne stau la îndemână pentru realizarea scopului nostru. În acești șapte ani, am reușit să adunăm o echipă frumoasă și să aducem mai aproape de public mii de materiale creative.

# Am învățat să cerem ajutor

„E rușinos să ceri ajutor!” Ai auzit și tu această frază? Mulți ani am fost ghidați de ideea că noi suntem cei care oferă ajutor cititorilor și, din această perspectivă, relația noastră e unilaterală. Spre fericire, am crescut. Am înțeles că nu e rușinos să cerem ajutor de la tine, cel care faci parte din cel mai fain public. Cu siguranță apreciezi informația de calitate și munca jurnaliștilor onești și împărtășești cu noi aceeași convingere – producerea articolelor de calitate merită să fie încurajată financiar. În 2024, am lansat un cont de Patreon, iar acum, mai nou, îți oferim și oportunitatea să ne susții cu donații unice.

# Ne împrietenim cu inteligența artificială

Când ai utilizat ultima dată ChatGPT? Noi o facem în fiecare zi. Însă nu o facem ca să trișăm, ci să te ajutăm să percepi mai ușor informația. Utilizăm două instrumente noi pe site: rezumat cu ChatGPT și audio, ca să poți asculta articolul preferat. Dorim să reușești să rămâi informat(ă) chiar și atunci când poate nu ai chiar atât de mult timp la dispoziție. Nu ezita să apeși butonul „Vezi rezumatul” sau „Ascultă textul integral” atunci când e cazul.

Sursă: diez.md/captură de ecran

# Adăugător – primul newsletter dedicat educației

În fiecare lună pe e-mail îți trimitem primul newsletter #diez. Am ales să discutăm despre noutatea lunii, cifra lunii și dilema lunii în educație. De asemenea, la fiecare ediție vorbim despre o problemă din educație pe care o abordăm doar în e-mail pentru tine. Iar cireașa newsletterului sunt oportunitățile și recomandările care vin de fiecare dată să îți condimenteze viața academică sau de tânăr(ă) specialist(ă). Aproape 500 de persoane primesc lunar newsletterul nostru, iar dacă vrei să te abonezi și tu, o poți face aici.

# Lideri la capitolul tineri 

În 2024, noi ne-am menținut lideri pe piața mass-media din Moldova, la capitolul audiență tânără. Asta înseamnă că publicul nostru este, în mare parte, 51 %, format din tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani. De asemenea, pe rețelele noastre de socializare, suntem urmăriți în mare parte de tineri. Pe Facebook, 50,6 % din audiența noastră sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, pe Instagram – aproape 70 %, iar pe TikTok – 64 %.

Sursă: BATI/captură de ecran

# Deplasări și traininguri pentru redacție 

La #diez, timp de 12 ani, mereu am fost și suntem deschiși să învățăm cum să ne facem munca mai bine. Respectiv, trainingurile în redacție și deplasările educative sunt o oportunitate perfectă pentru creștere și ne mândrim că putem să cerem ajutor atunci când depistăm o lacună. Doar în ultimul an, reporterii #diez au vizitat 13 țări și au învățat mai multe despre jurnalismul de date, redactare, editarea titlurilor, inteligența artificială, start-upuri în Moldova etc.

# Primul podcast de educație sexuală

Ne mândrim că suntem un ghid util pentru tinerii din țară. Așa a luat naștere și primul podcast de educație din Moldova, #sexplicații, despre subiectele tabu din societate. După zeci de ediții despre menstruație, primul sex masturbare etc. – care au adunat zeci de mii de ascultări –, în această primăvară revenim cu un sezon special. De această dată în cadrul podcastului #sexplicații ne-am propus să vorbim cu reprezentanții comunității LGBTQ+ din Moldova despre drepturile pe care nu le au, despre dificultățile cu care se confruntă și de ce toți cetățenii unei țări, indiferent de preferințele sexuale, sunt egali.

# Promovăm valori, suntem feminiști și feministe și prietenoși comunității LGBTQ

Credem în valorile #diez nu doar în limitele biroului, ci și în afara acestora, deoarece valorile #diez ne definesc individual și vrem să te definească și pe tine. Ne dorim să trăim într-o societate tolerantă și nediscriminatorie. Respectiv, zi de zi, lucrăm la articole care să cultive și să educe tânăra generație într-un spirit alineat valorilor în care credem. Încă în 2016, echipa #diez a semnat un angajament de promovare a egalității de gen în produsele jurnalistice, alături de 32 de instituții media de la noi din țară, ceea ce înseamnă că noi utilizăm limbaj corect, nonsexist și imagini echilibrate atunci când relatăm despre activitatea femeilor și a bărbaților. Totodată, încurajăm participarea femeilor experte în domeniile tradițional masculinizate și a bărbaților experți în domeniile feminizate.

Totodată, valorile noastre se regăsesc și în politica editorială de care ne ținem.

# Refuzăm publicitatea care nu se aliniază valorilor noastre

Am tot repetat despre valori, dar vrem să știi că ne ghidăm de ele de fiecare dată, chiar și atunci când discutăm cu clienții comerciali. Prin urmare, în fiecare an, în ajun de 8 Martie, Crăciun, Anul Nou și alte sărbători, refuzăm publicitatea care nu se aliniază cu normele feministe. Această decizie încă ne afectează economic, într-o țară cu o piață publicitară redusă, însă noi nu ne putem vinde principiile de care ne conducem. Totodată, și pe parcursul anului refuzăm publicitatea care nu este conformă valorilor pe care le împărtășim.

# Echipă tânără și studioasă

Echipa #diez este formată din studenți, profesori și colegi care mereu se perfecționează. În redacție, în prezent, avem opt jurnaliști angajați cu normă întreagă, care încă studiază la facultate. De asemenea, două dintre colegele noastre predau la Facultatea de Jurnalism. Totodată, întreaga echipă este în căutare continuă de proiecte educaționale de dezvoltare. Noi susținem ideea că învățarea are loc pe tot parcursul vieții, iar studiile universitate la pachet cu munca în redacție reprezintă un început bun în domeniul jurnalismului. Chiar dacă timp de 12 ani echipa era în mare parte formată din studenți și studente, acest lucru nu înseamnă că jurnaliștii și jurnalistele #diez nu au depus eforturi și la capitolul studii. Trei dintre colegele noastre – Alina Gîrneț, Elena Baranov și Valeria Batereanu – au devenit șefe de promoție, ceea ce înseamnă că au absolvit facultatea cu cele mai mari note. În 2024, Cristina Plataș și Ana Mărgineanu au luat locul I la Sesiunea Națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești, nivel de specialitate, ediția a XXVIII-a. Recent, la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXIX-a, nivel de specialitate, colegele noastre Nicoleta Botnaru și Cristina Plataș au luat locurile I și II. De asemenea, Cristina Plataș a fost premiată la categoria „Conținut scris” în cadrul concursului de materiale jurnalistice „Jurnaliști – pentru diversitate și incluziune”, secțiunea Studenții Facultății de Jurnalism. Ana Mărgineanu a devenit una dintre „Speranțele anului” la Gala de decernare a premiilor „Jurnaliștii anului 2024”. Ne-am remarcat și la Premiile USMF pentru jurnaliști, unde colegii noștri Maxim Pistrui și Nicoleta Botnaru au luat o mențiune. Respectiv, am demonstrat pentru o dată în plus că studiile de calitate și performanța profesională nu se exclud.

# Proiecte pentru și despre tineri

Timp de 12 ani, am lansat zeci de proiecte despre și pentru tineri: Corespondez din liceu, Bun Venit, Orientare în carieră, TEEN AGE, Universitatea #diez etc. Să vă spun câte ceva despre unele dintre proiectele lansate sau redefinite, care sunt active și acum.

# Facem proiectul nostru de orientare în carieră de mai bine de cinci ani. Scopul acestuia este să informeze tinerii absolvenți despre opțiunile existente la universitățile din Moldova și pe piața muncii de acasă. Proiectul are mai multe componente: vorbim live cu experți, tineri profesioniști și studenți, organizăm evenimente la companiile de top din țară, scriem articole și postări pe rețele. Pe parcursul anului trecut, am început să realizăm și reportaje video de storytelling. Formatul dinamic ne ajută să ajungem la tine prin diferite platforme: Instagram, Facebook și TikTok. An de an, vrem să contribuim, astfel încât deciziile pe care le fac tinerii în ajunul înscrierilor la facultăți să fie cât mai asumate.

# TEEN AGE e un alt proiect despre tinerii din Republica Moldova care reprezintă schimbarea pe care o vrem în societate. Grație TEEN AGE am învățat cum să facem minidocumentare și să aducem în prim-plan istoriile elevilor și studenților care, pe lângă studiile pe care le fac, se implică activ în comunitate și contribuie direct la îmbunătățirea vieții în localitățile din care vin.

# Bun Venit este un proiect #diez de educație financiară, în care antreprenori și antreprenoare din Republica Moldova îți explică ce trebuie să știi dacă vrei să deschizi și să dezvolți o afacere. Datorită acestui proiect am învățat ce înseamnă taxe și impozite, care sunt instituțiile statului la care trebuie să te adresezi, cum să stabilești corect prețurile și de ce documente ai nevoie. Deocamdată, am reușit să adunăm șase istorii care, pe lângă faptul că inspiră, aduc mai aproape experiențele prin care au trecut antreprenorii locali, pentru a deschide cu succes o afacere.

# Ne mândrim mult cu rezultatele proiectelor noastre și publicul la care am reușit să ajungem. Ba mai mult, proiectul Corespondez din liceu a ajuns la o regoniție națională. Începând cu 2024 avem și o mică redacție locală de corespondente din sudul țării. Prin intermediul materialelor pe care le scriu, tinerele ne aduc mai aproape realitățile din UTA Găgăuzia.

# Am publicat raportul de activitate

La #diez mereu am fost și suntem transparenți. Respectiv, am publicat raportul de activitate pentru 2024. În document găsești informații despre: cine ne citește, conținutul cu care ne mândrim și proiectele pe care le facem, cum am inovat în 2024, cum arată echipa noastră, ce am reușit să învățăm, care sunt sursele noastre de finanțare și ce priorități am setat pentru 2024.

Cu siguranță aceste 12 lucruri sunt doar o mică parte din toate succesele la care am ajuns timp de 12 ani. Cel mai important motiv de mândrie este totuși comunitatea pe care am reușit să o adunăm în jurul #diez. Mulțumim că ești alături de noi!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente