În școlile din Moldova vor activa mediatori educaționali care vor ajuta elevii de etnie romă să se integreze

scoala
Foto:agora.md

Un proiect-pilot privind instituirea funcției de mediator educațional pentru elevii de etnie romă a fost prezentat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF Moldova. Mediatorul îi va ajuta pe copiii de etnie romă să se integreze în mediul școlar.

Potrivit autorităților, specialistul va realiza comunicarea dintre școală, familie și comunitate și va monitoriza frecvența școlară și participarea la lecții a elevilor romi. Astfel, se dorește prevenirea abandonului, a absenteismului școlar și combaterea bullyingului. 

Mediatorul educațional va contribui, de asemenea, și la implicarea activă a părinților în educația copiilor. Primii specialiști vor activa la Otaci (raionul Ocnița) și la Soroca, localități cu o rată scăzută de incluziune a copiilor romi în școli. 

Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc în cadrul Săptămânii Istoriei și Culturii Romilor (2-8 aprilie), care s-a încheiat de ziua Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită în fiecare an pe 8 aprilie.

Amintim că MEC în colaborare cu Agenția Relații Interetnice oferă anual burse pentru elevii și studenții de etnie romă. În anul de studii 2024/2025, 93 de tineri beneficiază de burse de merit în valoare de 1.200 lei. Scopul inițiativei este de a reduce discrepanțele educaționale și de a încuraja tinerii romi să obțină performanțe academice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente