Pe 16 aprilie, Chișinăul devine centrul regional al inovației și investițiilor odată cu Startup Moldova Summit 2025, unul dintre cele mai importante evenimente din regiune dedicat dezvoltării afacerilor. Summitul va întruni peste 1.000 de participanți, speakeri și investitori din 30 de țări, fiind conceput să ofere inspirație, oportunități, strategii concrete tuturor celor interesați: fondatori de start-upuri, antreprenori în căutare de finanțare, profesioniști din domeniul afacerilor, investitori sau pur și simplu pasionați de tehnologie și dornici de a cunoaște tendințe globale din domeniu. În cadrul evenimentului, participanții vor învăța cum să-și accelereze dezvoltarea propriilor idei de afaceri sau start-upuri și să atragă finanțări, având acces direct la cel mai mare grup de investitori din istoria Startup Moldova Summit, cu peste 40 de finanțatori care și-au confirmat prezența.
Startup Moldova Summit nu este destinat exclusiv start-upurilor. Este o platformă de referință și pentru companiile deja consolidate, care doresc să-și accelereze dezvoltarea echipelor prin informații actualizate despre subiecte esențiale, precum inteligența artificială și deeptech, dezvoltarea de produs, marketing, vânzări globale, resurse umane și altele. Pentru acestea, organizatorii au creat pachete corporative speciale de participare.
În același timp, evenimentul este o oportunitate excelentă și pentru cei pasionați de tehnologie și entuziaști, oferindu-le șansa să descopere cele mai recente tendințe tehnologice, să-și extindă orizonturile personale și să interacționeze cu lideri recunoscuți internațional, într-un cadru dinamic și interactiv.
Biletele la eveniment sunt disponibile aici.
Speakeri internaționali de top – lideri ai inovației globale
Peste 20 de experți internaționali din companii precum Netflix, Booking, Atomico și Horizon Capital vor urca pe scena summitului. Participanții vor putea învăța direct de la cei care au schimbat industrii și piețe, descoperind atât poveștile lor de succes, cât și lecțiile valoroase învățate din provocări și eșecuri. Printre speakerii principali se numără:
# Fonz Morris (Netflix) – lead product designer la Netflix, specializat în user experience, design digital și strategii de monetizare;
# Sasha Vidiborsky (Atomico) – partener la Atomico, fondul de capital de risc care a susținut proiecte globale precum Stripe, Deepl, Klarna și alte companii de talie mondială;
# Sijue Zhao (Booking) – senior strategy manager la Booking.com, startup mentor;
# Marius Ghenea (Fondul Catalyst Romania) – partener în cadrul fondului de capital de risc Catalyst România, antreprenor în serie și business angel cu investiții de succes în Europa de Est, unul dintre Leii din show-ul televizat Arena Leilor;
# Vasile Tofan (Horizon Capital) – partener senior la Horizon Capital, cu experiență în investiții în Ucraina și Moldova.
Pe lângă sesiunile speciale de discursuri și paneluri de discuție, masterclassuri, evenimente conexe, workshopuri și networking, unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului este Competiția Națională de Pitching – Startup World Cup Moldova, unde startup-urile locale vor concura pentru un loc în finala globală de la San Francisco, având șansa de a câștiga un premiu de 1.000.000 de dolari.
O altă noutate a evenimentului va fi organizarea Investors Pitching, sesiune la care investitorii vor prezenta așteptările lor cu privire la domeniile și afacerile pe care își doresc să le finanțeze. Aceasta va oferi fondatorilor și antreprenorilor o perspectivă reală asupra așteptărilor investitorilor, ajutându-i să-și adapteze strategiile pentru a atrage finanțare.
Startup Moldova Summit este organizat cu sprijinul financiar al proiectului EU4Innovation East, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Guvernul Franței și implementat de Expertise France, precum și cu susținerea financiară a Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), a Guvernului Suediei, UMAEF și a Guvernului Elveției și organizației Helvetas, prin proiectul OPTIM.
