Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” a devenit recent centrul creativității juvenile, găzduind cea de-a XVIII-a ediție a Concursului Național de Arte Plastice și Arte Decorativ-Aplicate „Lumea în viziunea copiilor”. Cu 400 de participanți cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani, evenimentul a adunat sub același acoperiș tinere talente din întreaga țară pentru celebra arta, educația estetică și potențialul creativ al noii generații.
Tema ediției din acest an – „Pădurea e pământul verde, oceanul – inimă albastră” – a fost aleasă în cadrul ceremoniei de deschidere, unde unul dintre participanți a extras tema finală dintre trei propuneri. Tematica reflectă angajamentul față de inițiativele internaționale ce vizează protecția mediului, în contextul Deceniului Internațional al Științei Oceanelor pentru Dezvoltare Durabilă și al Deceniului ONU pentru restaurarea ecosistemelor.
Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni: Arte Plastice și Arte Decorativ-Aplicate, iar tinerii artiști au fost încurajați să se exprime prin diverse tehnici: pictură, grafică, sculptură, design și altele. Lucrările au fost realizate în formate A2 și A3 sau în volum.
Jurizarea lucrărilor va avea loc între 7 și 10 aprilie. Printre membrii juriului se numără artiști plastici, cadre universitare și metodiste, precum Galina Vieru, Elena Frunze sau Elena Cojocari.
Rezultatele finale vor fi anunțate pe 14 aprilie 2025, pe acest site și pe pagina de Facebook ARTICO. Ceremonia de premiere va avea loc pe 17 aprilie 2025, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Tot în aceeași zi se va deschide și expoziția oficială a lucrărilor câștigătoare, care va rămâne accesibilă publicului până pe 15 mai 2025. Expoziția oferă vizitatorilor șansa de a pătrunde în universul vizual al celor mai promițători tineri artiști din Republica Moldova și de a reflecta, prin ochii acestora, asupra frumuseții și fragilității lumii în care trăim.



