USMF „Nicolae Tetimițanu” și-a prezentat oferta educațională la târgurile regionale din Hâncești și Edineț

USMF_11zon
Foto:USMF

Sâmbătă, 15 martie 2025, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și-a prezentat oferta educațională la târgurile regionale ale universităților, organizate pentru abiturienți în orașele Hâncești și Edineț. Activitățile se înscriu în campania „Învață în Moldova”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). 

Universitatea a fost reprezentată de două echipe formate din cadre didactice și studenți. Standurile Universității au fost puncte de atracție pentru sute de absolvenți de licee și colegii din regiune. Tinerii au fost curioși să afle despre programele de studii superioare de licență și integrate, condițiile de studii, cercetare, cooperare internațională, burse și mobilități academice, cazare și acomodare, precum și despre activitățile extracurriculare și campaniile de responsabilitate socială.

De asemenea, elevii au avut posibilitatea să participe la masterclassuri de resuscitare cardio-respiratorie, organizate de studenții Universității – membri ai Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină.

Târgul educațional din orașul Hâncești a adunat circa 700 de abiturienți din raioanele Hâncești, Ialoveni, Cimișlia și Leova în scuarul Complexului istorico-arhitectural Manuc Bey. Evenimentul a fost inaugurat de Galina Rusu, secretară generală a Ministerului Educației și Cercetării, care a remarcat că târgurile sunt locațiile unde liceenii au posibilitatea să interacționeze cu reprezentanții universităților și să reflecte asupra vocației lor profesionale. „Este important ca tinerii să cunoască oportunitățile oferite de universitățile din țară și să fie încurajați să-și construiască viitorul acasă”, a accentuat oficiala MEC.

Sursă: USMF

Prezentă la eveniment, conferențiara universitară Angela Cazacu Stratu, prodecană la Facultatea de Medicină nr. 1, a menționat că sistemul național medical are nevoie de tineri specialiști, de aceea este important ca ei să-și continue studiile în Republica Moldova și să contribuie la dezvoltarea țării.

Cel de-al doilea târg educațional s-a desfășurat la Casa de Cultură din orașul Edineț și a fost inaugurat de către Adriana Cazacu, secretară de stat la MEC, care a subliniat importanța campaniei „Învață în Moldova”. „Scopul nostru este de a încuraja cât mai mulți absolvenți de licee să aleagă o universitate din Republica Moldova. Avem instituții de învățământ de calitate, iar prin astfel de evenimente dorim să le prezentăm tinerilor toate opțiunile disponibile”.

Prezent la târgul educațional, Ghenadie Scutelnic, conferențiar universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, a îndemnat cei cca 500 de absolvenți de licee din regiune (Edineț, Briceni, Ocnița și Dondușeni) să opteze pentru USMF „Nicolae Testemițanu” – cea mai prestigioasă instituție din țară, care este acreditată internațional conform standardelor Federației Mondiale pentru Educație Medicală. Toate programele de studii sunt acreditate și autorizate la nivel național, iar cele integrate – Medicină, Stomatologie și Farmacie – și la nivel internațional. 

Sursă: USMF

Târgurile din Hâncești și Edineț sunt două dintre cele zece evenimente educaționale planificate în cadrul campaniei „Învață în Moldova”. Următoarele târguri regionale la care vor participa reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” vor avea loc:
# pe data de 22 martie în orașele Soroca și Căușeni;
# pe data de 29 martie în orașele Bălți și Călărași;
# pe data de 5 aprilie în orașele Orhei și Cahul;
# pe data de 12 aprilie în orașele Strășeni și Comrat. 

Reamintim că, sâmbătă, 12 aprilie, USMF „Nicolae Testemițanu” invită absolvenții liceelor și colegiilor de medicină din țară la Ziua Ușilor Deschise, în Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 165), începând cu ora 9:0.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente