Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din orașul Zaporojie, Ucraina, își vor intensifica relaţiile de colaborare în domeniul medicinei, sănătăţii publice, instruirii medicilor şi farmaciştilor și cercetării ştiinţifice. Un acord de colaborare a fost semnat de către rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban şi rectorul Universității din Zaporojie Yuriy Kolesnyk, la 11 martie 2025.
Rectorul Emil Ceban a apreciat disponibilitatea părții ucrainene de a fortifica colaborarea cu universitatea noastră, accentuând că acest acord va contribui la coordonarea activității de cercetare, inovare și transfer tehnologic și va constitui o bună practică în implementarea și dezvoltarea proiectelor comune, obținerea de noi competențe profesionale și abilități practice în domeniul medicinei. „Extinderea relațiilor de colaborare internațională reprezintă unul dintre obiectivele stabilite în Planul strategic de dezvoltare a Universității pentru următorii zece ani”, a punctat rectorul.

„Apreciem programele de studii de calitate și diversificate pe care le oferiți, infrastructura pe care ați dezvoltat-o și internaționalizarea spre care tindeți. Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, cu care Universitatea de Medicină din Zaporojie a mai conlucrat, este unul dintre cele mai dotate centre pe care le-am vizitat, ceea ce ne confirmă faptul că putem învăța unii de la alții”, a menționat omologul ucrainean Yuriy Kolesnyk.
Membrii delegației ucrainene s-au aflat într-o vizită de lucru de două zile la universitatea noastră, timp în care au abordat cu echipa administrativă aspecte ce țin de activitatea instituțiilor în procesul de educaţie universitară şi postuniversitară, internaționalizare, dezvoltarea infrastructurii, precum și provocările cu care acestea se confruntă.

Potrivit acordului, instituțiile își asumă susținere reciprocă și conlucrare interinstituțională pe segmentul de instruire medicală, cercetare, activitate clinică, educație continuă, schimb de bune practici și materiale didactice, mobilitate academică, participare la diverse evenimente științifice ș.a. De asemenea, se intenționează promovarea acțiunilor comune de cercetare și a proiectelor științifice cu finanțare națională, europeană sau internațională, diseminarea rezultatelor științifice etc.

Programul de lucru al delegației din Ucraina a inclus vizite de documentare la: Blocul morfologic (Catedra de anatomie și anatomie clinică, Catedra de histologie, citologie și embriologie), Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al Universități, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Facultatea de Stomatologie și Clinica Stomatologică Universitară, Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, Centrul de evaluare academică, Centrul de Medicină Moleculară și Centrul de Medicină Personalizată, Facultatea de Farmacie (Blocul didactic nr. 2), Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul Sociocultural Universitar, Aleea savanților și medicilor iluștri și Complexul Sportiv Universitar.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.