(video) Ministerul Educației și Cercetării organizează târguri universitare în mai multe regiuni ale țării

Targul universitatilor Hincesti Large

Ministerul Educației și Cercetării a dat startul târgurilor universitare în afara Chișinăului. Primele târguri, organizate în cadrul campaniei „Învață în Moldova”, s-au desfășurat pe 15 martie la Hîncești și Edineț. Scopul acestora este informarea elevilor despre oportunitățile și ofertele educaționale ale universităților din țară, pentru a-i convinge să aleagă o universitate locală.

La Hâncești au participat circa 700 de absolvenți de licee din Hîncești, Ialoveni, Cimișlia și Leova. Elevii au avut ocazia să viziteze standurile celor 10 universități participante în cadrul evenimentului, unde le-au fost oferite răspunsuri la întrebările referitoare la studii. De asemenea, absolvenții liceelor au participat la mai multe sesiuni de ghidare în carieră și au discutat cu profesioniști din diverse domenii despre secretele și curiozitățile profesiei de pedagog, jurnalist, medic, antreprenor și agricultor.

„Suntem bucuroși să salutăm la acest eveniment toți elevii absolvenți ai claselor a XII-a din regiune, unde au posibilitatea să interacționeze cu reprezentanții universităților și să reflecte mai mult asupra vocației lor profesionale. Este important ca tinerii să cunoască oportunitățile oferite de universitățile din țară și să fie încurajați să-și construiască viitorul acasă”, a spus Galina Rusu, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării.

„Avem universități foarte bune, universități care au promovat în întreaga lume foarte mulți specialiști, care ne reprezintă nu doar în țară, dar și peste hotare. Cred că acest târg este binevenit pentru toți liceenii ca să se informeze despre ofertele educaționale”, a punctat Iurie Levinski, președintele raionului Hâncești.

Și la Edineț, circa 800 de absolvenți de licee din Edineț, dar și din Briceni, Ocnița și Dondușeni au participat la un târg similar la Casa de Cultură din Edineț. 

Evenimentele au culminat cu momente artistice susținute de MAREJ la Hâncești și Kapushon la Edineț.

În total, în cadrul campaniei sunt planificate 10 evenimente regionale. Următoarele vor avea loc la Soroca și Căușeni pe 22 martie, la Bălți și Călărași pe 29 martie, la Orhei și Cahul pe 5 aprilie, la Strășeni și Comrat pe 12 aprilie.

Campania „Învață în Moldova” a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior, organele locale de specialitate în domeniul învățământului și cu liceele din țară. 

Mai multe informații despre eveniment, vedeți în videoul atașat. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente