Violența digitală asupra femeilor va fi pedepsită mai aspru

BeFunky-collage (56)
Foto: Nadine Shaabana

Republica Moldova va introduce pedepse mai aspra pentru violența asupra fetelor și femeilor. Vicepreședinta Parlamentului din partea fracțiunii PAS, Doina Gherman, a susținut astăzi o conferință de presă pentru a prezenta un nou pachet de legi care vizează sporirea siguranței în mediile online și offline.

Printre noile prevederi propuse se numără:
# incriminarea penală a femicidului, consolidând astfel legislația care recunoaște gravitatea violenței împotriva femeilor;
# pedepsirea mai severă a violenței digitale, incluzând distribuirea conținutului sensibil și postările discriminatorii la adresa femeilor și fetelor;
# extinderea termenului ordonanței de protecție pentru victimele violenței domestice, de la trei la șase luni, pentru a oferi o protecție sporită femeilor aflate în pericol.

În cadrul conferinței, Doina Gherman a subliniat importanța acestor măsuri în contextul Zilei Internaționale a Femeii.

Aceste modificări legislative vin ca răspuns la faptul că femeile și fetele din Republica Moldova sunt tot mai des victime ale abuzurilor în mediul online, de la hărțuire și intimidare până la expunerea neconsimțită a datelor personale și a conținutului sensibil.

Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament și, odată adoptat, va reprezenta un pas major în combaterea violenței de gen în toate formele sale.

Conferința poate fi urmărită în videoclipul de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente