Te-ai întrebat vreodată ce face un actor atunci când se închide cortina? Andrei Sochircă este artist la Teatrul Național „Eugène Ionesco”, iar scena nu e singurul spațiu ce-i testează abilitățile. Acesta predă cursul „Arta Actorului” elevilor de la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, transmițând noii generații vasta sa experiență. „Aici, eu simt o altă energie. E o energie care vine de la elevii ce participă cu sufletul deschis și din plăcere.”
Deși în prezent activează în Republica Moldova, Andrei Sochircă a studiat actoria la Moscova. „Așa se făcea în timpurile sovietice, câțiva studenți de la noi erau aleși pentru a studia la Moscova și Sankt Petersburg (Leningrad pe atunci). Ulterior, ei reveneau și suplineau teatrele de acasă.” După ce absolvă Institutului de Teatru „Boris Șciukin”, revine în Basarabia, la teatrul „Luceafărul”, unde își începe cariera cu cinci spectacole de licență, printre care: „Familia mea”, de Eduardo De Filippo, „Cadavrul viu”, de Tolstoi, „Două săgeți”, de Volodin și „Așteptându-l pe Godot”, de Beckett.
Împreună cu ceilalți actori obișnuia să meargă în turneu în provincie timp de o lună, în sezonul estival. Jucau în casele de cultura din sat, iar atunci când aceasta lipsea, uneau două camioane pentru a forma o scenă. Venirea teatrului era un adevărat prilej de sărbătoare pentru săteni. Astfel, emoțiile sincere ale acestora au fost momentul de cotitură care a plantat în mintea tânărului Andrei Sochircă sămânța visului de a deveni actor. „Există o vorbă ce îmi este ca un motto al vieții: «Nu uita visurile tinereții.» Pe parcursul vieții există alte tentații, ispite care, din punct de vedere financiar, ar putea fi mai bine plătite, dar mereu îmi amintesc de acest motto. De asemenea, profesorul nostru de la Moscova ne-a zis, înainte să urcăm în tren: «Să nu vă trădați niciodată profesia.»”
Cu toate acestea, tinerețea nerăbdătoare și avidă de senzații noi cerea ceva diferit grupului întors de la Moscova. „O parte dintre foștii studenți de la Moscova am plecat de la «Luceafărul», pentru că am vrut să formăm un teatru al nostru, un teatru de avangardă.” În cele din urmă, li s-a oferit un spațiu în incinta Palatului Republicii, unde au activat timp de 10 ani. „A fost o perioadă extraordinară, pentru că am avut spectacole bune și foarte bune. Eram tineri și entuziasmați. Pentru noi teatrul era a doua casă, dacă nu chiar prima. Nici măcar nu voiam să plecăm de acasă după repetiții. Ne plăcea să fim mereu împreună, nu doar la repetiții, ci și la discuții sau la o cafea. Aceasta a fost tranziția de la «Luceafărul» la «Eugène Ionesco», care va împlini anul viitor 35 de ani.”
Un alt jubileu din cariera profesională a lui Andrei Sochircă a fost marcat anul trecut, când s-au împlinit 10 ani de la înființarea Clubului de teatru și de la începutul activității sale profesorale. Cu acest prilej, este o curiozitate motivul pentru care domnul Sochircă a început să predea elevilor de liceu. „Există o perioadă când acumulezi, asta se referă la toate profesiile. A doua perioadă e cea în care trebuie să dăruiești. Legea bumerangului – a venit și se întoarce înapoi.”
În același timp, a fi profesor e o muncă solicitantă, ce are anumite criterii indispensabile în fișa de post. După părerea lui Andrei Sochircă, cel mai important lucru este ca persoana de la catedră să iubească cu adevărat copiii. De asemenea, atunci când e vorba de arta teatrală, cel puțin, e indispensabil să înțelegem că elevii și profesorul participă împreună la un act creator, realizând un produs comun, elevii în calitate de actori, iar profesorul fiind regizor. În sala de actorie, orice idee e acceptată și propusă discuției. „Un alt criteriu este să activezi cu aceeași plăcere pe care o au și ei atunci când vin la orele de arta actorului. E nevoie să se formeze o sinergie.”
Această metamorfoză, de la actor la profesor de actorie, a făcut parte din parcursul său organic, iar ideea inițială a fost una spontană. „Eu chiar voiam să încerc să predau ore de arta actorului la liceul «Spiru Haret». Am fost primit imediat, iar peste câteva zile am început activitatea cu ore de arta actorului.”
Liceenii din clasa actorului se simt ca niște studenți din anul întâi la Academie. Sunt nelipsite exercițiile de dicție, simțul partenerului, imaginație, memorie și respirație. Al doilea semestru este dedicat lucrului asupra unui text și montării acestuia în scenă. „Este o experiență foarte plăcută pentru mine. Aici simt o altă energie. În momentul în care copiii au plăcerea exercițiului și pregătirii spectacolului, nu poate fi nimic mai frumos. Uneori vin puțin obosit sau chiar ușor bolnav, dar peste 10 minute totul trece datorită energiei elevilor. E extraordinar de benefică și pozitivă. Asta mă motivează să continui.”
Nu e surprinzător faptul că mulți dintre elevii lui Andrei Sochircă aleg să urmeze calea artistului de teatru după absolvirea liceului. „Sunt mândru în momentul în care aud că cineva a intrat la Academia de Arte în România sau la noi. Mă bucur foarte tare, fiindcă simt că am pus și eu o cărămidă, am investit câte ceva, le-am dat un imbold, o trambulină ca să meargă mai departe.”
Într-un dialog cu un actor ce are în spate o carieră impresionantă, este previzibilă o întrebare despre originea talentului acestuia. Actorul a admis că talentul pentru actorie ar putea fi ceva genetic, transmis din generație în generație. „Îmi amintesc de părinți și bunici, care erau firi artistice. Țin minte sărbătorile la care cântau cu toții. De asemenea, un unchi îmi povestea cum jucau teatru în sat și mi-l și arăta, amintindu-și de rolurile tinereții. O făcea cu o mare dăruire și plăcere.”
Totuși, exercițiile practice din cadrul orelor de arta actorului nu sunt rezervate doar persoanelor ce posedă abilități înnăscute. Ele sunt utile tuturor, indiferent de profesie, aspirații și planuri de viitor. Dezvoltarea dicției, prezenței scenice, comunicării și imaginației sunt atuuri ce fac diferența la orice interviu de angajare. Andrei Sochircă este de părere că „Arta Actorului” ar trebui introdusă ca materie opțională în școli, fiind benefică dezvoltării armonioase a elevilor.
Autoare: Bianca Țurcan
