Examenele de absolvire a gimnaziului din următorii ani, cel mai probabil, vor continua să se desfășoare fără camere de luat vederi. Acest lucru a fost anunțat de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Vorbim la pauză” de la #diez. Oficialul spune că MEC nu își dorește să deschidă subiectul la această etapă, optând pentru luarea treptată a deciziilor, în baza rezultatelor obținute.
Desfășurarea corectă a examenelor din clasa a IX-a și în acest an urmează să fie asigurată de voluntarii MEC.
De asemenea, testele elevilor vor fi verificate la nivel centralizat. Această măsură a fost luată după ce, în anul precedent, s-a constatat că profesorii evaluatori din raioanele țării au admis mai multe încălcări.
Noi avem această abordare incrementală (graduală, în baza rezultatelor obținute). Vedem rezultatele anului curent și în ce măsură am reușit, cu acest buget și cu acest număr de monitori, să asigurăm buna desfășurare a examenelor.
Dacă vom constata că sunt necesare măsuri suplimentare, le vom discuta anul viitor.
Dan Perciun
Întrebat de ce nu au fost instalate camere de luat vederi anul acesta, or Dan Perciun anunța în 2024 că ele ar putea fi o opțiune, oficialul spune că MEC poate obține „aceleași impact” fără a devia către o „dezbatere publică interminabilă”.
N-am vrut să deschidem acest subiect în această etapă. Comparativ cu examenul din clasa a XII-a, miza examenului din clasa a IX-a este diferită. Vârsta copiilor este diferită.
Dan Perciun
În acest context, nu am considerat necesar să avem acum o dezbatere publică interminabilă pe tema camerelor de supraveghere, dacă putem obține, în esență, același impact fără a devia de la obiectivul principal – asigurarea bunei desfășurări a examenelor – într-o discuție despre dacă examenele cauzează sau nu stres.
Anul trecut, examenele din clasa a IX-a din opt raioane ale Republicii Moldova au fost monitorizate de voluntarii MEC. De asemenea, circa 30 % dintre lucrări au fost reevaluate centralizat la Chișinău. În urma rezultatelor, s-a constat că rata de promovare a examenelor de clasa a IX-a a scăzut.
Deși la examene au fost semnalate mai multe încălcări, ideea introducerii camerelor a fost dată la o parte. În schimb, au fost propuse alte măsuri, cum ar fi verificarea centralizată a testelor sau susținerea examenelor în centre speciale, după modelul celor de la bac. Totuși, la începutul luni decembrie 2024, ministrul a declarat că examenele nu se vor mai desfășura în centre raionale de examene.
În anul de studii 2024/2025, examenele de clasa a IX-a se vor desfășura în perioada 2-12 iunie 2025. Anul curent în clasa a IX-a își fac studiile aproximativ 32 000 de elevi.