Start-upul din Moldova Renter anunță o rundă de investiții de 500.000 de euro. Cum poți contribui

Renter
Foto:Daniel Trohin, cofondator Renter

Acum un an, când am discutat cu Daniel Trohin, cofondatorul Renter, start-upul oferea în chirie 24 de biciclete electrice în Chișinău și București, iar Daniel spunea că nu se vor opri aici. Acum, la începutul anului 2025, Renter oferă deja în chirie 175 de biciclete electrice și anunță deschiderea unei runde de investiții până pe 31 martie 2025, prin care dorește să obțină 500.000 de euro pentru o dezvoltare și extindere mai rapidă a start-upului.

Așa cum vă spuneam mai sus, acum un an, Renter avea 24 de biciclete și un venit de 3.000 de euro pe lună. Din decembrie 2023 până în decembrie 2024, start-upul a reușit să crească de 10 ori și să ajungă la 175 de biciclete electrice, care se dau în chirie în București și Chișinău, iar venitul lunar a crescut de opt ori – până la 25.000 de euro.

„Din acești 25.000 de euro reușim să acoperim integral toate costurile și, de asemenea, ne permitem să angajăm încă una sau două persoane. Totodată, planificăm ca în luna martie să avem venituri de 30.000 de euro”, Daniel Trohin, cofondator Renter.

În acest moment, echipa Renter este alcătuită din opt persoane, dintre care șase lucrează full-time și două part-time: doi mecanici full-time în București, un mecanic full-time în Chișinău, o persoană part-time în București și o persoană part-time pe fundraising în Chișinău.

Lansarea rundei de investiții

Prin intermediul rundei de investiții, Renter vrea să atragă 500.000 de euro până pe 31 martie. Există două modalități: împrumuturile sau oferirea unui procent din companie.

„Suntem gata să oferim fie dobândă pentru suma primită, cu restituiri trimestriale sau anuale, fie procente din companie. Înainte de a oferi procente, se stabilește o evaluare a companiei, iar ulterior se oferă un anumit procent în funcție de sumă.

Partea de împrumuturi va fi valabilă întotdeauna, chiar și după încheierea acestei runde de investiții, rămâne de văzut doar în ce condiții. Oferta pe care o avem acum este de 18 % dobândă, valabilă până pe 31 martie 2025, după care vom stabili alta. Ceea ce este exclusiv unei runde de investiții este faptul că investitorii pot obține un anumit procent din valoarea start-upului prin suma pe care o investesc în noi”, spune Daniel Trohin, cofondator Renter.

Renter va investi cei 500.000 de euro pe care îi va primi datorită rundei de investiții pentru a ajunge la 600 de biciclete electrice, iar o parte din fonduri vor fi alocate pentru dezvoltarea propriului software de management al întregii flote, un ERP (Enterprise Resource Planning). Această soluție le va permite să îmbunătățească managementul și să-l facă mai eficient și mai profitabil în procesele operaționale.

„Scopul nostru este să ajungem până la sfârșitul anului la indicatorul de 1.000 de biciclete și scutere electrice. Este un scop realist, mai ales luând în considerare faptul că toate companiile care închiriază în prezent au început să o facă pentru a înlocui serviciile competitorilor – dovadă a calității produsului Renter pe piață” · Daniel Trohin, cofondator Renter.

Cum puteți investi în Renter

Această rundă de investiții este o șansă directă de a sprijini tinerii antreprenori din Moldova și de a contribui la dezvoltarea unui produs care deja cucerește piețe internaționale. Renter oferă șansa de participare și investitorilor angel, atât prin împrumuturi, cât și prin achiziția de acțiuni.

Totuși, vor fi mai multe modalități de a investi.

#1. Pentru angel investors din Republica Moldova, runda de finanțare este coordonată oficial de Mozaic, cel mai mare sindicat de investiții angel din Moldova, unde investitorii, începând cu suma de 1.000 de euro, pot să se alăture într-o rundă comunitară.

#2. Același mecanism îl avem și pentru investitorii din România, prin SeedBlink (o platformă de investiții crowdfunding pentru start-upuri), iar investitorii din România pot face investițiile prin intermediul acesteia începând cu suma de 2.500 de euro. Procesul va fi similar cu cel din Mozaic.

De ce se creează un SPV? Pentru a permite la angel investors să investească și sume mai mici. De exemplu, dacă sunt 100 de persoane care vor să investească câte 1.000 de euro, atunci este mult mai ușor ca această sumă să fie adunată într-un fond comun și ulterior toată suma să fie investită.

Persoanele care sunt interesate să investească în Renter își pot exprima interesul completând acest formular sau luând legătura cu fondatorii start-upului la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon +37369325076.

Planurile de dezvoltare

Renter planifică să se extindă și în piețe din alte țări, cum ar fi cea din Budapesta. Totuși, Daniel ne spune că cel mai bine este să faci analiza pieței mergând fizic în acel loc, deoarece lucrurile pot fi diferite față de cercetarea pe care o faci online.

„Asta ne-am demonstrat-o chiar noi, pentru că, inițial, când eram în Chișinău, am făcut o analiză de la distanță a pieței din București, iar realitatea a fost foarte diferită de ceea ce am studiat noi online. Realitatea a fost mult mai bună. Ceea ce n-am putut vedea online a fost cât de mare este numărul de imigranți. Noi nici nu știam despre asta. Când am mers fizic acolo pentru o lună, am aflat că există o cerere foarte mare pentru biciclete, în special din partea imigranților care lucrează în curierat. Respectiv, cu următoarele piețe vom proceda la fel; vom merge fizic acolo pentru a vedea cu adevărat cât de mare este cererea.

Totuși, scopul principal acum este să creștem cât mai mult în București. După asta vom vedea și vom lua o decizie: fie ne extindem încă în trei-patru orașe mai mici din România, fie ne extindem într-un oraș mai mare precum Budapesta. Cu un potențial de sute de mii de curieri pe întreg continentul care au nevoie de transport, Renter are șansa să se extindă rapid dincolo de granițele României și Moldovei, adresând o nevoie clară și urgentă” – Daniel Trohin, cofondator Renter.

Până la sfârșitul anului 2025, Renter își propune să atingă obiectivul de 1 milion ARR (Annual Recurring Revenue). Asta înseamnă că, în decembrie 2025, țintesc să aibă 80.000 de euro venituri. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să dea în chirie 470 de biciclete electrice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente