La Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău, elevii de anul III au susținut pentru prima dată testarea pe eșantion în data de 20 februarie 2025. Evaluarea a fost scrisă la disciplinele de bacalaureat, mai exact la matematică și informatică.
Administrația colegiului în care studiez a decis că elevii din grupa mea vor trece testarea la matematică. Noi am aflat cu trei zile înainte de evaluarea propriu-zisă. A fost neașteptat pentru noi, însă am început să ne pregătim, revizuind din materialul trecut timp de trei ani. A fost mai ușor datorită profesoarei noastre de matematică, care a încercat să ne explice și să ne reamintească din fiecare temă câte puțin.
În data de 20 februarie, timp de trei ore am scris testarea pe eșantion la matematică. Grupa noastră a scris împreună cu grupa celor care au susținut testarea la informatică. Am fost aranjați în bănci în ordine alfabetică. Pe toată durata testării, profesorii ne-au monitorizat. Sinceră să fiu, priveam în foaie și nu înțelegeam nimic. Încercam să scriu pe maculator și după în test.
Cred că exercițiile au fost destul de dificile. Din punctul meu de vedere, problema principală a tuturor a fost insuficiența de timp în pregătire și emoțiile, pe care fiecare dintre colegii mei le-au trăit diferit.
Mihaela, o colegă din grupă, spune că eșantionul nu a fost ușor, dar nici atât de înspăimântător cum ni se zice încă din clasa a X-a. Ea crede că doar câțiva dintre itemii de la test au fost într-adevăr grei. Cele mai complicate i-au părut subiectele la care nu a reușit să se pregătească suficient.
Mi-au părut mai ușori itemii pe care i-am învățat acum, temele proaspete din clasa XII-a. Pentru că suntem în februarie, încă nu am avut ocazia să recapitulez materia din anii trecuți, astfel încât să pot să scriu itemii de bac în totalitate corect.
Mihaela
Mihaela este de părere că unii itemi au fost atât de dificili, încât majoritatea elevilor de a XII-a nu s-ar descurca la examenul de bacalaureat. Totuși, pentru ea eșantionul a fost o experiență pozitivă. Ea este de părere că se va descurca la bac, fiindcă a văzut și a înțeles unde mai are de muncit: „Cu muncă și sârguință, poți lua o notă mare”.
Bogdan menționează că testarea pe eșantion a fost un exercițiu de autoevaluare a cunoștințelor. Tânărul a înțeles că mai are anumite lacune. Itemii de geometrie și combinatorică i s-au părut destul de dificili.
De aceeași părere este și Răzvan, care zice că a fost greu, deoarece nu s-a pregătit suficient. A înțeles că cel mai dificil a fost ceea ce nu prea a repetat, precum geometria, limitele și integralele.
Valeriei evaluarea i-a părut interesantă. A spus că unele exerciții au fost mai simple, dar au fost și câteva care i-au dat bătăi de cap.
În general, cred că m-am descurcat binișor. Cu siguranță mi-a dat un imbold și am înțeles că trebuie să actualizez temele din clasa a X-a și a XI-a.
Pentru ea cele mai ușoare au fost exercițiile de algebră și de combinatorică, deoarece cu aceste teme a început să se pregătească pentru bacalaureat. La geometrie și derivate, în schimb, i-a fost puțin mai complicat.
Într-un final, din experiența mea, pot spune că pentru a avea rezultate bune la bacalaureat, trebuie să te pregătești din timp. E nevoie de mai mult lucru și de organizare. Nu este suficient să înveți pe ultima sută de metri, trebuie să-ți faci un plan clar, să repeți constant și să exersezi rezolvarea testelor.
Autoare: Diana Baranova