Aproape un sfert dintre studenții înscriși la programele de licență în România în anul universitar 2023/2024 au ales domeniul „Afaceri, administrație și drept”, urmat de „Inginerie, prelucrare și construcții”, care, împreună cu „Tehnologiile informației și comunicațiilor”, constituie tot un sfert din total, potrivit raportului privind starea învățământului superior din România, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.
În ceea ce privește studiile de licență, 24,4 % dintre studenți au optat pentru „Afaceri, administrație și drept”, fiind cel mai atractiv domeniu. Pe locul 2 se află „Inginerie, prelucrare și construcții” (18,9 %), iar dacă se adaugă și „Tehnologiile informației și comunicațiilor” (7,4 %), aceste domenii tehnice depășesc 25 % din totalul studenților.
Domeniul „Sănătate și asistență socială” ocupă a treia poziție, cu 17,7 % dintre studenți. La polul opus, cele mai puțin căutate domenii sunt „Serviciile”, „Științele educației” și „Științe naturale, matematică și statistică”, fiecare având puțin peste 3 % din totalul înscrierilor.
O creștere notabilă s-a înregistrat în domeniul „Științelor educației”, unde numărul studenților înscriși la licență a crescut cu aproximativ 9 % față de anul anterior, pe fondul angajamentului autorităților de a crește salariile profesorilor debutanți, după greva profesorilor din 2023.
Clasamentul domeniilor se menține similar la nivel de masterat, cu „Afaceri, administrație și drept” atrăgând 24,7 % dintre studenți, urmat de „Inginerie, prelucrare și construcții” (21,6 %).
O diferență semnificativă apare în distribuția între universitățile publice și cele private. La instituțiile private, aproape 60 % dintre studenții la masterat sunt înscriși la „Afaceri, administrație și drept”, în timp ce doar 2,3 % dintre studenții de la „Inginerie” aleg o universitate particulară. Procentaje scăzute se înregistrează și în domeniile „Arte și științe umaniste” (4,1 %), „Științele educației”, „Agricultură” și „Sănătate”, care au ponderi mai mici în mediul privat.
La doctorat, lucrurile arată diferit. În anul universitar 2023/2024, domeniul cu cea mai mare pondere în rândul doctoranzilor a fost „Inginerie, prelucrare și construcții” (26,7 %), urmat de „Sănătate și asistență socială” (23 %) și „Arte și științe umaniste” (16,6 %).
În schimb, domeniul „Afaceri, administrație și drept”, care domina la licență și masterat, scade la doctorat, având doar 9,1 % din totalul doctoranzilor. Cel mai puțin reprezentat domeniu la acest nivel este „Științele educației”, cu doar 1,1 % dintre studenții doctoranzi.
Reamintim că în anul universitar 2023/2024 la universitățile din România au fost înscriși 544 600 de studenți, dintre care aproximativ 14 000 de tineri sunt originari din Republica Moldova.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2025/02/image-5.jpg)