Bugetul pentru educație a crescut cu 9,58 % în România. Ce înseamnă aceste cifre pentru elevi și studenți

ana bursă banii

Parlamentul României a adoptat bugetul de stat pentru anul 2025, iar Ministerul Educației și Cercetării a beneficiat de o creștere semnificativă a alocărilor financiare. Comparativ cu execuția bugetară din 2024, ministerul va avea la dispoziție un buget majorat cu 9,58 %, atingând suma de 60 249 451 000 de lei.

Bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării este structurat astfel:
# educație (învățământ): 58 062 930 000 de lei, o creștere de 9,78 % comparativ cu anul trecut;
# cercetare-dezvoltare-inovare (CDI): 2 148 957 000 de lei, marcând o creștere de 4,42 %.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat importanța investițiilor în educație și cercetare pentru dezvoltarea și consolidarea societății. „Mă bucur că educația este considerată prioritate națională în coaliție, iar acest lucru s-a reflectat în decizia Parlamentului. Ținta noastră rămâne 15 % din Bugetul General Consolidat (totalitatea bugetelor componente ale sistemului bugetar din România) pentru educație și 1 % din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare, având ca obiectiv eficientizarea utilizării bugetului actual.”

Creșterea bugetară în educație vizează două componente majore:
# investiții în infrastructură școlară: programe de prevenire a abandonului școlar, dotarea unităților de învățământ și construirea de campusuri pentru învățământul dual;
# asigurarea drepturilor salariale și a burselor pentru elevi și studenți.

Pentru sectorul cercetării-dezvoltării-inovării, fondurile suplimentare sunt orientate către creșterea bugetului alocat competițiilor pentru proiecte de cercetare și alte activități competitive.

Autoritățile române așteaptă informații complete privind alte surse de finanțare, precum sumele scoase din TVA și fondurile alocate de alte ministere. Conform estimărilor actuale, bugetul total destinat educației ar putea atinge 4,5 % din PIB (10,7 % din Bugetul General Consolidat), iar cercetarea-dezvoltarea-inovarea va primi aproximativ 0,17 % din PIB.

Ce înseamnă aceste cifre

Bugetul pentru educație este suma totală de bani pe care statul o alocă anual pentru școli, licee, universități și cercetare. Acești bani sunt folosiți pentru salariile profesorilor, burse pentru elevi și studenți, dotarea școlilor și universităților, precum și pentru programe care îmbunătățesc sistemul de învățământ. În 2024, statul român a alocat educației 4,3 % din PIB. Totuși, în realitate, execuția bugetară (raportul despre cum au fost gestionați banii) a arătat că doar 3,3 % din PIB s-a cheltuit efectiv pentru educație​. Așadar, statul a promis mai mult decât a oferit în realitate. Iată care au fost principalele direcții de cheltuieli în 2024.
# Salarii pentru profesori: creșterea salariilor cadrelor didactice a fost una dintre principalele utilizări ale fondurilor.
# Reabilitarea, modernizarea și construcția de unități de învățământ: peste 800 de școli au fost incluse în programe de reabilitare sau modernizare.
# Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS): finanțat prin PNRR, acest program a susținut dotarea școlilor, activități educaționale și alte măsuri pentru a menține elevii în sistemul de învățământ​.
# Granturi pentru școli-pilot: prin PNRR, 60 de școli din România au primit finanțare pentru a testa noi modele curriculare, metode de evaluare și dezvoltare a carierei didactice.
# Masa caldă în școli: programul s-a extins în mai multe județe pentru a sprijini elevii din medii defavorizate​.
# Burse pentru elevi și studenți: s-a alocat un buget considerabil pentru burse, inclusiv cele sociale, de merit și de performanță, pentru care pot candida și etnicii români de pretutindeni.

În 2025, bugetul educației a fost majorat cu 9,58 % (aproximativ 0,2 % din PIB). Dacă ești elev(ă) sau student(ă) în România, în acest an este posibil să ai săli de clasă sau de curs noi, bine dotate și moderne. Totodată, te poți aștepta la mai multe oportunități, programe și proiecte pentru tineri. Acești bani vor mai fi folosiți pentru construirea sau renovarea căminelor, a bibliotecilor și a laboratoarelor. Chiar dacă bugetul MEC a crescut, în acest an bursele studenților vor rămâne neschimbate, acestea fiind înghețate potrivit ordonanței „trenuleț”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente