La teatrele din țară există piese regizate în baza lucrărilor mai multor autori români. O parte dintre acestea reprezintă și texte literare ce sunt studiate de către elevii din liceu. În acest articol, am pregătit lista spectacolelor jucate pe scenele teatrelor, a căror texte sunt studiate și de elevi.
În cursul anilor de liceu, programa școlară include pentru elevi o serie de lecturi recomandate. Textele sunt adaptate conform materialului predat în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a. Citirea și studierea romanelor și a operelor dramatice le permite elevilor să ofere exemple potrivite în itemii din bac. Totuși, unele lucrări scrise au fost transformate și în piese de teatru de către regizorii moldoveni.
Casa mare
„Casa mare”, de Ion Druță, conform programei școlare, este recomandată elevilor din clasa a X-a. Lucrarea scrisă în trei acte și 10 tablouri a apărut în anul 1961. Aceasta prezintă situația Vasiluței, o femeie rămasă văduvă, care începe o relație cu Pavalache, un flăcău tomnatic. În anul 2016, spectacolul revine pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în regia lui Alexandru Cozub.
Roluri principale:
# Vasiluța – Margareta Pântea;
# Păvălache – Igor Babiac.
Durata spectacolului: două ore și 30 de minute, cu pauză
Locație: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Cântec de leagăn pentru bunici
Lucrarea dramatică a lui Dumitru Matcovschi a apărut în anul 1978. Aceasta prezintă viața împovărată a oamenilor de la sat. Teofil Augustinovici, directorul școlii, rămâne a fi cea mai de încredere persoană a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Piesa de teatru „Cântec de leagăn…”, în regia lui Alexandru Cozub, este jucată în premieră în 2010. Cu limbaj și elemente umoristice, personajele reflectă realitatea anilor ’80-’90.
Roluri principale:
# Teofil Augustinovici – Vitalie Rusu;
# Margareta Aurelianovna – Angela Ciobanu.
Durata spectacolului: două ore și 10 minute, fără pauză
Locație: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Ciuleandra
„Ciuleandra” este unul dintre romanele cunoscute ale lui Liviu Rebreanu. În prezent, lucrarea se află în lista de lecturi recomandate atât pentru elevii clasei a X-a, cât și pentru cei dintr-a XI-a. Apărut în 1927, romanul descrie evoluția personajului principal antagonist, Puiu Faranga. Acesta își omoară soția, iar pentru a scăpa de pedeapsă, ca salvare, se internează într-o casă de sănătate. Evenimentele ulterioare scot la iveală detalii neștiute ce distrug imaginea lui Faranga. În 2019 apare spectacolul cu același nume, în regia lui Alexandru Grecu.
Roluri principale:
# Puiu Faranga – Gheorghe Gușan;
# Mădălina – Alexandrina Grecu.
Durata spectacolului: o oră și 45 de minute, fără pauză
Locație: Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Chișinău
Frunze de dor
Publicat în 1957, romanul lui Ion Druță le prezintă pe Rusanda și Domnica, două prietene ajunse la adolescență, care își caută sortiții. Acțiunea se petrece în anul 1945, în ajunul încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. În cursul întâmplărilor, fetele trăiesc sentimentul primei iubiri înconjurate de orânduirile și grijile satului. Spectacolul „Frunze de dor”, în regia lui Alexandru Cozub, a fost jucat pentru prima dată în anul 2022.
Roluri principale:
# Rusanda – Rusanda Radvan;
# Domnica – Corina Rotaru;
# Gheorghe – Vladislav Ropot.
Durata spectacolului: trei ore, cu pauză
Locație: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Năpasta
Unica dramă a lui Ion Luca Caragiale a fost publicată în 1890. Recomandată elevilor clasei a X-a, „Năpasta” descrie evenimentele din jurul Ancăi, o femeie râvnită de mulți bărbați. Situațiile se derulează printr-un continuu amestec de răzbunare și pasiune. În anul 2019, spectacolul bazat pe drama lui Caragiale a fost jucat în premieră, în regia lui Alexandru Grecu.
Roluri principale:
# Anca – Ludmila Gheorghiță;
# Dragomir – Ion Grosu;
# Gheorghe – Gheorghe Gușan;
# Ion – Alexandru Crîlov.
Durata spectacolului: o oră și 45 de minute, fără pauză
Locație: Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Chișinău
O scrisoare pierdută
Comedie în patru acte, „O scrisoare pierdută” rămâne a fi una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Ion Luca Caragiale. Apărută în 1884, lucrarea se remarcă prin ilustrarea umoristică a moravurilor sociale și politice. În anul 2002 se joacă în premieră spectacolul regizat de Alexandru Grecu, care își păstrează amploarea și astăzi.
Roluri principale:
# Ștefan Tipătescu – Gheorghe Gușan;
# Zaharia Trahanache – Viorel Cornescu;
# Zoe Trahanache – Ludmila Gheorghița;
# Nae Cațavencu – Vasile Cașu.
Durata spectacolului: două ore, fără pauză
Locație: Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Chișinău
Tema pentru acasă
„Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale scriitorului. Romanul, publicat în 2009, se află pe lista de lecturi recomandate elevilor de liceu. Acesta prezintă povestea de dragoste dintre Mihai Ulmu, un profesor de literatură română, și fosta sa elevă, Maria Răzeșu. Acțiunea se desfășoară în închisorile îndepărtate ale Siberiei, unde Mihai este deportat, iar Maria îl urmează. În vara anului 2024, regizorul Ciprian Răcilă a transformat subiectul romanului într-o piesă de teatru. Acesta a fost jucată pentru prima dată pe peronul gării de tren „Pământeni” din orașul Bălți.
Locație: Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți
Dacă ai reușit să citești romanele și textele dramatice, poți merge să vizionezi și spectacolele regizate după lucrările celebre ale autorilor români studiați în treapta liceală. Cu toate astea, în teatrele din țară se joacă și alte spectacole în baza lucrărilor mai multor autori români. Pentru mai multe detalii puteți consulta repertoriul lunar al teatrelor.