La unele discipline care se predau în clasa a IV-a ar putea fi reintroduse notele. Informația a fost confirmată de către ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în cadrul unor declarații pentru presă.
Dan Perciun precizează că ministerul s-ar putea să intervină cu anumite modificări, dar ele nu vor fi dramatice și va examina dacă este cazul să reintroducă notele pentru unele discipline din clasa a IV-a.
„Pe de o parte vrem să ne asigurăm că tranziția spre clasa a V-a când apar notele nu este prea complicată. Se schimbă cel puțin două lucruri în viața copilului. Trece de la interacțiunea cu un cadru didactic care a fost conducător de clasă la interacțiunea cu mai mulți profesori, ceea ce implică un anumit stres, adaptarea la un nou mediu și, totodată, apar notele cu care nu a fost familiarizat anterior”, a menționat Dan Perciun pentru jurnaliști.
Din aceste considerent, elevii ar putea primi note la unele materii încă în clasa a IV-a, în așa fel încât perioada de adaptare să fie mai lungă și într-un mediu mai prietenos pentru copii.
Cum sunt apreciate performanțele elevilor în clasele primare, cum sunt afectați elevii de tranziția de la descriptori la note, care sunt consecințele psiho-emoționale, dar și cum profesorii și părinții pot ajuta elevii, îți explicăm în acest articol.