Final de studii pentru 23 de specialiști din sectorul apei și canalizării, instruiți prin intermediul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”

029-1

Emoții mari pentru 23 de specialiști din sectorul apei și canalizării din Republica Moldova, care au încheiat cu succes programul de recalificare profesională la Universitatea Tehnică a Moldovei. Acest program este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Băncii Mondiale, prin proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM). După 12 luni de studii intensive, participanții și-au susținut tezele finale în perioada 24-25 ianuarie.

Cursurile teoretice, axate pe discipline fundamentale pentru domeniul apei și canalizării, au fost completate de vizite de studiu la stațiile de tratare și epurare a apei din Chișinău și Hâncești. Aceste activități practice le-au oferit participanților ocazia să aplice cunoștințele obținute și să analizeze pe teren soluțiile tehnologice moderne.

a 3

Lucrările elaborate de absolvenți au abordat subiecte esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și sanitație din țară, precum proiectarea sistemelor de alimentare cu apă pentru localități, modernizarea sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate sau extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile.  Examinarea lucrărilor a fost realizată de o comisie formată din reprezentanți ai Departamentului Alimentare cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului din cadrul Facultății Urbanism și arhitectură  a UTM și ai asociației „Moldova Apă-Canal”.

Prezent la eveniment, Dorin Andros, managerul proiectului SAASM, a subliniat importanța organizării acestei forme de instruire: „Pregătirea specialiștilor calificați este vitală pentru dezvoltarea sectorului apei și canalizării. Prin proiectul SAASM, am dorit să investim în oameni, oferind soluții eficiente și durabile pentru comunitățile din Republica Moldova”.

La rândul său, Natalia Chetrari, conferențiară universitară, dr., UTM, a menționat: „Acest program reprezintă un exemplu excelent de colaborare între mediul academic și Guvernul Republicii Moldova pentru formarea specialiștilor într-un domeniu esențial pentru dezvoltarea sustenabilă. Efortul depus de participanți și calitatea cercetărilor realizate demonstrează dorința lor de a aduce beneficii semnificative în domeniul în care activează.”

b 3

Printre absolvenți se numără Nicolae Meșină, director general al companiei „Apă Canal Regional Hâncești”, care a elaborat un proiect pentru evacuarea și epurarea apelor uzate din localitatea Cotul Morii, raionul Hâncești. „Am lucrat la teză timp de aproximativ trei luni. A durat mai mult decât mi-am propus, deoarece, pe lângă studiile de la curs, a trebuit să îmi îndeplinesc și obligațiile funcționale la serviciu. Am ales această temă pentru că am dorit să aprofundez procesul tehnologic de tratare și epurare a apelor uzate. Cred că mi-a reușit”, a declarat d-sa,  mulțumind coordonatorului său, Natalia Chetrari, pentru și suportul acordat.

Programul de dezvoltare profesională a fost lansat la finele anului 2023 de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, într-un parteneriat de succes cu UTM și Asociația „Moldova Apă-Canal”. Scopul acestuia este dezvoltarea unui set integrat de cunoștințe, abilități și competențe necesare pentru exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare la standarde moderne.

Pe lângă cei 23 de absolvenți care au încheiat recent studiile, un alt grup format din 27 de specialiști urmează un program extins de 18 luni. Aceștia beneficiază de cursuri teoretice, instruire practică și vizite de studiu, fiind pregătiți să contribuie activ la modernizarea infrastructurii de apă și sanitație din Republica Moldova.

c 2

Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, are drept obiectiv sporirea accesului la serviciile de alimentare cu apă și sanitație în zonele rurale și orașele selectate, precum și consolidarea capacităților instituționale locale și naționale pentru furnizarea acestor servicii.

Cu o valoare de 44,1 milioane de euro, proiectul este finanțat printr-un credit acordat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare. De asemenea, Republica Moldova a beneficiat de un grant în valoare de 1,55 milioane de euro, oferit de Agenția Austriacă de Dezvoltare. Acordul de Finanțare a fost semnat la 21 aprilie 2022, La Washington, SUA, și ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova în iunie 2022. Proiectul este programat să se desfășoare în perioada august 2022 – ianuarie 2027.

Succesul acestui program de instruire reprezintă un pas important spre dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii de alimentare cu apă și sanitație în Republica Moldova. Prin implicarea activă a Guvernului, a mediului academic și a partenerilor internaționali, se creează premisele necesare pentru modernizarea acestui sector esențial, cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente