Conform unei analize lansate de către OSCE privind abordările educaționale despre Holocaust și antisemitism, în Republica Moldova nu există o indicație specială privind predarea acestui subiect. Holocaustul este studiat în mare parte în cadrul lecțiilor de istorie a românilor și universală și la disciplina opțională „Holocaust: istorii și lecții de viață”.
Holocaustul în manualul de istorie pentru clasa a IX-a
În programa școlară, primele referiri despre Holocaust le putem remarca în cartea de istorie pentru clasa a IX-a. Acest subiect este reflectat într-o temă separată, intitulată „Crime de război. Holocaust”. Pe lângă informațiile despre asasinarea evreilor din Europa, autorii manualului au dedicat un fragment și Holocaustului din perioada 1938-1944, care a avut loc pe teritoriul Regatului României. Principalele idei subliniază:
# legea de revizuire a cetățeniei tuturor evreilor din România, introdusă de către guvernul condus de Octavian Goga și Alexandru Constantin Cuza;
# procesul de exterminare a evreilor și intensificarea antisemitismului;
# deportarea romilor.
„În mod abuziv, peste 220 000 de evrei au rămas fără drepturi politice, fără dreptul de a ocupa funcții în administrație, justiție, învățământ, armată, fără dreptul de a deține proprietăți funciare ori imobiliare. Intrarea României în război alături de Germania nazistă, pe 22 iunie 1941, a declanșat un amplu proces de deportare și exterminare a evreilor prin execuții sumare și în masă, prin internare în cele peste 100 de ghetouri și lagăre din Basarabia, Bucovina și Transnistria.”
„Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a IX-a”, ediția 2023
Absolvenții de gimnaziu pot afla și despre primele 49 de lagăre și ghetouri construite pe teritoriul Basarabiei. În manualul de istorie pentru clasa a IX-a se arată că, între 1941 și 1942, în jur de 150 000 de evrei deportați din Basarabia și 125 000 din Bucovina au murit în regiunea transnistreană. În afară de comunitatea evreiască, ideologia nazistă rasială fundamenta ideea inferiorității romilor. Autorii cărții de istorie pentru clasa a IX-a descriu, printre altele, operațiunea de deportare a romilor, numărul victimelor și condițiile în care aceștia erau transportați.
„Romii au fost strânși de jandarmi în capitalele de județ și apoi duși în Transnistria, deplasându-se pe jos sau cu căruțele, astfel că transportul până la destinație a durat câteva săptămâni. Până la 2 octombrie 1942, în Transnistria au fost evacuați 2 352 de bărbați, 2 375 de femei și 6 714 copii. Din cauza condițiilor foarte dure din locurile de deportare, a foametei, frigului și bolilor, circa 11 000 dintre deportați au murit în Transnistria.”
„Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a IX-a”, ediția 2023
Ce învață elevii din clasa a XII-a despre Holocaust
Crimele împotriva umanității sunt reflectate și în manualul pentru clasa a XII-a, de această dată fără o temă separată dedicată Holocaustului. Evenimentul este redat alături de sistemul de lagăre din URSS Gulag și masacrul de la Katân. Cartea de istorie din care învață absolvenții liceului dedică manifestărilor Holocaustului din România mai puțină informație. Autorii menționează despre numărul evreilor din România lipsiți de drepturi și executați, despre instrucțiunile de deportare ale acestora și despre ghetourile din Basarabia.
„Instrucțiunile de deportare prevedeau ca «evreii care nu se vor putea ține de convoaie, fie din neputință, fie de boală, să fie executați». Între 105 000 și 120 000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Stânga Nistrului, iar în regiunea transnistreană (în special la Odesa și în districtele Golta și Berezovca) au fost omorâți între 115 000 și 180 000 de evrei locali.”
„Istoria românilor și universală: manual pentru clasa a XII-a”, ediția 2024
De asemenea, la această temă, elevilor le este propus spre analiză un studiu de caz despre Holocaustul romilor în spațiul românesc. Tot aici, tinerii trebuie să estimeze consecințele imediate și de durată ale Holocaustului romilor pentru România, să demonstreze impactul negativ al Holocaustului asupra romilor și să argumenteze că acțiunea a fost un genocid și se încadrează în crimele contra umanității.
Liliana Rotaru, doctoră în istorie, subliniază logica istorică și consecutivitatea adecvată a modului în care autorii manualelor de istorie au elaborat tema privind Holocaustul. „Pe lângă explicația noțiunilor specifice, astfel încât elevul să poată opera corect cu acestea, textul manualului are scopul să-i creeze imaginea contextului general ce a determinat apariția fenomenului. Textul este însoțit de tabele statistice care demonstrează numărul de victime, conține extrase din memoria supraviețuitorilor și aprecieri ale fenomenului în istoriografie.” Tot ea adaugă că activitățile independente, întrebările formulate de către autori, lucrările recomandate spre lectură și filmele sugerate spre vizionare urmăresc să formeze elevilor din Republica Moldova opinii și atitudini obiective și corecte asupra Holocaustului și manifestării lui în România.
Vorbind despre genocidul împotriva romilor, Liliana Rotaru menționează că elevilor li s-ar putea crea impresia că această etnie a avut de suferit doar în România, așa cum abordarea generală a fenomenului în Europa lipsește. „Ar fi eficient să se se arate că romii au fost supuși genocidului și în alte state europene în perioada examinată.”
În fiecare an, Ministerul Educației propune o listă cu discipline opționale pe care elevii claselor de gimnaziu și liceu să le urmeze. Una dintre aceste discipline este „Holocaust: istorie și lecții de viață”. Potrivit curriculumului, la această materie elevii învață despre evenimentele Holocaustului care pot sensibiliza în raport cu exemplele de prejudecăți și nedreptate din lumea contemporană. Unitățile de învățare se concentrează asupra:
# originii evreilor;
# comunităților evreiești din Basarabia;
# antisemitismului;
# holocaustului în Basarabia, România, Europa și în toată lumea.
De ce Holocaustul nu este doar despre despre evrei
Amintirea crimelor comise împotriva romilor în timpul celui de-Al doilea Război Mondial se păstrează până astăzi în ADN-ul romilor de pretutindeni. Elena Sîrbu, fondatoarea Platformei Femeilor Rome „Romni” din Moldova, o numește „o traumă transmisă din generație în generație” și povestește cu regret că încă se cunoaște foarte puțin despre ororile la care a fost supusă comunitatea romilor în timpul Holocaustului. „Încă suntem la etapa în care facem lobby și advocacy către Ministerul Educației pentru ca inclusiv Holocaustul asupra romilor să fie studiat în școală mai detaliat pentru a înțelege ce spune istoria despre acest fenomen.”
Potrivit fondatoarei platformei „Romni”, în limba romani genocidul romilor este cunoscut sub denumirea de calitraș, ceea ce în traducere ar însemna „frica neagră”. „Este o denumire insinuată de către comunitatea romilor de pe atunci în momentul în care vedeau soldați îmbrăcați în negru.” Alte surse numesc genocidul fascist împotriva romilor poraimos, porajmos sau samudaripen. În limba romani, cuvântul poraimos înseamnă „devorare”, iar samudaripen – „ucidere în masă”.
Doctora în istorie Liliana Rotaru ne explică cum s-au desfășurat cele două etape de deportare a romilor. „În primul val au fost ridicați romii nomazi și familiile lor, considerați «periculoși și indezirabili». În cel de-al doilea au fost deportați romii sedentari cu cazier penal, infractorii și șomerii, care formau o «problemă» pentru România.” Romii care au reușit să îndure condițiile dure de existență au ajuns în regiunea transnistreană, fiind așezați în zone rezervate pentru romi, în centrul sau la periferia unor sate pe malurile Bugului, în județele Balta, Berezovca, Golta și Oceacov, formând „colonii țigănești”. Cercetătoarea lămurește că hotărârea despre deportarea romilor îi viza și pe cei ce locuiau în Basarabia. „Conform recensământului general al populației din Basarabia și Bucovina de Nord din iulie 1941, în Basarabia locuiau 8 204 romi, dintre care, conform unor estimări, 2 123 au fost deportați în Stânga Nistrului pe parcursul lunilor septembrie și octombrie 1942.”
Lingvistul american de etnie romă Ian Hancock scrie în eseul său Danger! Educated Romani că este dificilă estimarea numărului de victime al poraimos-ului, dar se estimează că între 200 000 și 2 000 000 de romi au murit exterminați în perioada celei de-a doua conflagrații mondiale. Aproximativ 25 000 dintre aceștia erau din România și au fost deportați în regiunea râului Bugul de Sud. Pentru a păstra vie memoria romilor care au murit, în România există mai multe monumente dedicate comemorării romilor exterminați în timpul Holocaustului. Un exemplu în acest sens este Memorialul Victimelor Holocaustului din București, care onorează memoria celor aproximativ 280 000 de evrei și 25 000 de romi deportați în regiunea transnistreană.
Până în prezent pe teritoriul Republicii Moldova nu există un edificiu care să comemoreze comunitatea romilor exterminată de către naziști. În 2017, fostul profesor de istorie Iurie Zagorcea declara că strânge donații pentru un memorial dedicat romilor, însă nu există informații despre finalizarea acestuia. „Se duc tratative de către societatea civilă romă pentru a aloca o bucată de pământ în vederea construirii unui asemenea monument. Împreună cu alte organizații rome am realizat mai multe acțiuni pentru a scoate în evidență această tragedie”, precizează Elena Sîrbu. Cu toate că încă nu avem un memorial dedicat romilor exterminați în timpul Holocaustului, ONG-urile și societatea civilă contribuie pentru a recunoaște romii drept victime ale regimului. De exemplu, jurnalista Natalia Ghilașcu a produs documentarul „Exilul din Basarabia”, care redă povestea romilor deportați în Stânga Nistrului, membrii Platformei „Romni” au realizat o galerie de testimoniale ale femeilor rome care au trecut prin Bugul de Sud.
Am discutat cu Elena Sîrbu și despre impactul Holocaustului asupra femeilor rome, care, spune ea, au suferit dublu de pe urma repulsiilor naziste. „Multe tinere erau supuse violenței, există fotografii în care apar dezbrăcate până la jumătate pentru a fi luate în derâdere. Aceste terori le-am observat și în testimoniale femeilor care povesteau cum le-au luat cu trenul, unde au ajuns, cum nu-și puteau găsi un loc de trai sau de muncă.”
De la an la an în rândul romilor rămân tot mai puțini supraviețuitori ai Holocaustului. Din acest motiv, grupul etnic din Republica Moldova militează în continuare pentru introducerea în programa școlară a mai multor detalii, testimoniale, date din arhivă despre soarta minorității în cel de-Al Doilea Război Mondial. Această problemă a fost semnalată inclusiv și de către doctora în istorie Liliana Rotaru. „Dacă în România s-au făcut și se fac cercetări, inclusiv la nivel regional și local, cu referire la deportarea romilor, cu părere de rău, în Republica Moldova s-au făcut studii sumare despre deportarea romilor din Basarabia.”
Notă: anual, pe 2 august, este marcată Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor.
Ghetoul evreilor de la Chișinău
În anul 1941, la sfârșitul lunii iulie la Chișinău este înființat ghetoul în care urmau să fie comasați forțat circa 11 000 de evrei. Conform unui articol publicat pe oldchisinau.com, granițele ghetoului evreiesc din Chișinău nu sunt cunoscute. Acesta era amplasat într-un cartier din așa-numitul „oraș de jos”, unde inițial locuiau predominant evrei. Ghetoul ar fi fost amplasat pe actualele străzi Alexandru cel Bun și Romană. Perimetrul gardului de lemn care înconjura ghetoul era de patru kilometri.
Evreii puteau părăsi ghetoul doar în grupuri organizate, sub escortă militară, pentru diverse munci forțate. În schimb, unii evrei înstăriți reușeau să părăsească ghetoul mituind paza. Evreii din ghetoul din capitală au fost închiși acolo timp de câteva luni, iar ulterior au fost deportați în lagărele de dincolo de Nistru, unde majoritatea dintre ei au murit. Conform recensământului realizat de autoritățile române în 1942, după aceste deportări, în Chișinău mai rămăseseră doar 100 de evrei, dintre care 99 se aflau în ghetou.
Tot în 1941 pe teritoriul Basarabiei au fost construite 49 de lagăre și ghetouri și încă 189 în regiunea transnistreană. Cele mai mari dintre ele au fost:
# în satul Vertiujeni, raionul Florești – circa 23 000 de deținuți;
# în orașul Secureni – circa 20 de deținuți;
# în raionul Edineț – circa 13 000 de deținuți.
În memoria evreilor care au decedat în ghetoul din Chișinău, pe 22 aprilie 1993 a fost inaugurat Monumentul Victimelor Ghetoului din Chișinău, situat astăzi pe strada Ierusalim. Un alt edificiu care onorează victimele naziștilor este Memorialul Victimelor Fascismului din Chișinău. A fost instalat în locul execuției în masă a evreilor, romilor, rușilor și moldovenilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cultivarea memoriei Holocaustului – o datorie a societăților democratice
Abia la sfârșitul anilor 1980 și după destrămarea URSS, deschiderea arhivelor și crearea unor societăți ale memoriei și organizații neguvernamentale au permis studierea Holocaustului. De-a lungul multor ani, sovieticii au ocolit acest fenomen, au denaturat informațiile despre politica nazistă față de evrei și au cenzurat investigația științifică, literatura și arta. „Până la perestroika gorbaciovistă, statul sovietic a negat Holocaustul. Regimul comunist urmărea prezentarea exterminării evreilor ca parte a exterminării tuturor cetățenilor sovietici de către naziști. Mai există o părere că unul dintre motive ar fi fost antisemitismul de stat al Uniunii Sovietice”, subliniază Liliana Rotaru.
Totodată, doctora în istorie afirmă că valorificarea memoriei Holocaustului, ca și a celei a tuturor victimelor regimurilor totalitare, este o datorie a societăților democratice. „Este important să reamintim tinerelor generații că rasismul, xenofobia, ura și violența nu pot duce decât la o nouă conflagrație mondială. Holocaustul ne învață că nu putem avea nicio toleranță față de cei care exprimă idei de exclusivism și excludere. Este de datoria tuturor educatorilor, la toate nivelurile, de a promova toleranța și educația pentru drepturile omului, de a preveni și combate rasismul, antisemitismul și alte forme de intoleranță și discriminare.”
