În anul 2023 v-am făcut cunoștință cu Maria, cea mai tipică persoană din Republica Moldova. Un an mai târziu, l-ați cunoscut pe Maxim, cel mai obișnuit elev. Fiindcă suntem deja în anul 2025, păstrăm tradiția și v-o prezentăm pe Sofia, cea mai tipică studentă din țara noastră. Totodată, pentru a vă oferi o imagine mai amplă, vă vom oferi detalii și despre colegii tinerei.

Sofia, alături de alte 16 344 de persoane, și-a început studiile superioare în această toamnă. În trecut, tânăra a absolvit un liceu, iar acum își face studiile de licență în anul I, cu frecvență la zi.

Nu vă putem spune câte persoane sunt în grupa Sofiei, dar în continuare vom presupune că ar fi 20*, pentru a vă putea povesti detalii și despre colegii protagonistei noastre. Ceea ce vă putem însă afirma este că, statistic, tânăra noastră are 11 colege și opt colegi.

Maximum doi dintre colegii Sofiei sunt veniți din altă țară, cel mai probabil din România.

Instituția selectată de Sofia este Universitatea de Stat din Moldova (USM), cel puțin dacă facem trimitere la numărul de studenți înmatriculați în acest an la universități. Protagonista noastră a ales domeniul științe economice și a fost admisă cu o notă medie de 7,46 (media de admitere la acest domeniu pe țară). Ea a făcut această alegere fără să se intereseze de cerințele pieței muncii.

Cea mai tipică studentă din Moldova achită un contract de studii alături de încă 10 colegi din grupa sa. Raportat la taxele propuse de USM pentru domeniul selectat de tânără, cel puțin în acest an, contractul ei valorează 12 000 de lei. Ea consideră că acest preț este mare, însă planifică să muncească în timpul anilor de studiu.

*Notă: datele prezentate în continuare nu vizează direct USM, ci reprezintă informații care relevă din răspunsurile oferite de studenții mai multor instituții de învățământ superior din Republica Moldova, inclusiv în cadrul unui studiu privind nivelul de integritate academică comandat de Ministerul Educației și Cercetării.

Ce crede Sofia despre condițiile oferite de universitățile din Moldova

Sofia nu are încredere în sistemul de învățământ din Republica Moldova. Totuși, cel mai probabil, ea ar recomanda universitatea ei și altor persoane.

Tânăra preferă universitatea sa datorită materialelor didactice și a interacțiunii cu profesorii în procesul de studiu. Dacă ar fi să ofere o notă generală procesului de studiu, aceasta ar fi 8 sau 9.

Deși Safia locuiește într-un apartament, ea ar nota condițiile din căminele universității sale cu 7 sau 8. Din grupa ei, doar doi colegi oferă căminelor studențești note mai mici decât 5. Totodată, trei dintre colegii Sofiei consideră că accesul în campus pentru persoanele cu necesități speciale este asigurat prost, adică pe o notă mai mică decât 5.

Studiu privind nivelul de integritate academică. Sursă: Magenta Consulting

Sofia condamnă favoritismul aplicat de cadrele didactice în timpul evaluării studenților, deși menționează că acest fenomen nu poate fi întâlnit în instituția sa.

Sofia și corupția academică

Sofia niciodată nu a participat la instruiri despre politica anticorupție în universitate. Totuși, ea condamnă corupția și spune că nu a întâlnit acest fenomen în universitatea sa.

Pe de altă parte, doi colegi din grupa Sofiei nu văd o problemă în faptul că cineva și-ar putea cumpăra diploma de absolvire sau un loc în cămin. Tot doi dintre colegii tinerei spun că știu cazuri în care unii studenți au oferit mită pentru a primi note mai mari. De asemenea, unul dintre colegii protagonistei noastre spune că în universitatea sa cineva și-ar fi cumpărat diploma de studii, fie teza de licență de la un profesor.

Dacă Sofia ar depista cazuri de corupție în universitate, ea menționează că ar apela la Centrul Național Anticorupție, poliție sau decanat.

Din toată grupa studentei, dar și o grupă paralelă care are la fel de mulți studenți, o singură persoană menționează că a raportat anterior conducerii universității un act de corupție.

Studiu privind nivelul de integritate academică. Sursă: Magenta Consulting

Doi dintre colegii Sofiei nu știu unde pot să raporteze un act de corupție.

Sofia și fraudele din universitate

Sofia consideră grave majoritatea formelor de plagiere sau de fraudare academică. Cu toate acestea, trei colegi din grupa ei nu văd nicio problemă în a prezenta o lucrare realizată de altcineva ca fiind proprie. Patru dintre colegii tinerei nu consideră a fi grav copiatul la examene sau neindicarea surselor în materialele redactate.

De asemenea, șase dintre cei 20 de studenți din grupa Sofiei nu se opun reutilizării unui text propriu în mai multe lucrări.

Sofia niciodată nu a participat la instruiri despre plagiat sau copiat.

În universitatea Sofiei există hărțuire sexuală?

Sofia condamnă hărțuirea sexuală a studenților de către cadrele didactice și menționează că acest tip de infracțiune penală nu este prezent în instituția sa. Pe de altă parte, doi dintre colegii tinerei cred că acest fenomen nu este grav. Totodată, unul dintre 20 de studenți spune că în universitatea sa există hărțuire sexuală.

Doi dintre colegii Sofiei nu cred că persoanele vinovate vor fi pedepsite corespunzător dacă ei ar raporta un caz de hărțuire sexuală, iar unul dintre 20 de studenți nu știe unde poate raporta un caz de hărțuire sexuală.

Poliția, Serviciul 112 și decanatul sunt instituțiile unde Sofia spune că ar raporta cazurile de hărțuire sexuală din universitatea sa.

Sofia nu a participat niciodată în cadrul universității sale la instruiri privind hărțuirea sexuală în mediul academic.


Nota autorului: cu părere de rău, în Republica Moldova există foarte puține sondaje care ne-ar putea ajuta să definim o imagine generală a unui student. Pentru a scrie acest articol, am folosit practic două surse: Biroul Național de Statistică și un sondaj privind integritatea academică din anul 2024, realizat la comanda Ministerului Educației și Cercetării.

E de menționat că sondajul a fost realizat în primăvara anului 2024, deci unele informații deja ar putea să fie învechite.

Totodată, câteva informații le-am preluat dintr-un sondaj realizat de iData la solicitarea #diez, iar din altul realizat de Liga Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și postat de portalul romani.md.

Alte detalii le-am obținut dintr-un articol postat de Radio Europa Liberă, care face trimitere la un sondaj realizat de experți din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice.

Prenumele „Sofia” a fost selectat din motiv că este cel mai popular prenume oferit copiilor în anul 2024.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii