Alimentație gratuită pentru elevii claselor gimnaziale, un nou model de finanțare pentru toate grădinițele din țară și admiterea primilor studenți în învățământul superior dual – acestea sunt doar câteva dintre schimbările planificate în domeniul educației pentru anul 2025. Prioritățile și obiectivele Ministerului Educației și Cercetării (MEC) au fost prezentate într-o conferință de presă de ministrul Dan Perciun.
Potrivit ministrului, MEC și-a propus cinci direcții strategice pentru a construi un sistem educațional mai echitabil și performant:
# investițiile în cadrele didactice;
# modernizarea infrastructurii și dotarea instituțiilor;
# modernizarea curriculumului;
# promovarea integrității academice;
# asigurarea incluziunii și bunăstării fizice și emoționale a tuturor elevilor, copiilor și studenților.
Mai jos, vă prezentăm principalele obiective ale ministerului în funcție de aceste priorități.
Investițiile în cadrele didactice
#1. În 2025, cadrele didactice vor beneficia de formări gratuite. La instruiri vor putea participa inclusiv directorii, profesorii de sprijin, psihologii și logopezii. Peste 6 000 de profesori vor primi instruire în competențe digitale.
#2. Va fi simplificată procedura de recalificare a profesorilor și vor fi elaborate 5 000 de proiecte didactice. Totodată, în grădinițe va fi redusă lista actelor obligatorii pentru raportare.
#3. Salariile profesorilor cu grade didactice vor crește și bursele doctoranzilor se vor dubla.
#4. Campania „Fii Pro! Alege să fii profesor!” va atrage 2 050 de studenți la programele de pedagogie și va repartiza 500 de absolvenți în școli.
#5. 1 000 de mentori vor activa la nivel național. Aceștia vor ajuta cadrele didactice, inclusiv tinerii specialiști, să inoveze și să-și îmbunătățească abilitățile de predare.
Modernizarea infrastructurii și dotarea instituțiilor
#1. 300 de școli vor fi dotate cu echipamente digitale.
#2. 200 de grădinițe vor primi mobilier nou.
#3. Vor fi achiziționate 39 de autobuze școlare.
#4. Peste 200 milioane de lei vor fi investiți în modernizarea universităților, iar 20 milioane de lei vor sprijini dezvoltarea școlilor profesionale. Se dorește ca 6 din 10 absolvenți de liceu să rămână în universități din Moldova.
Promovarea integrității academice
#1. Examenul de absolvire a gimnaziului va fi centralizat, iar campania „Fii 09NEST” se extinde național. Totodată, vor fi organizate două sesiuni suplimentare pentru cei care nu promovează, iar 6 000 de elevi vor beneficia de pregătire gratuită la matematică.
#2. Vor fi organizate examene centralizate, evaluate extern, la câteva discipline de profil din unele colegii.
#3. În șase universități vor fi amenajate centre de examinare dotate cu camere de luat vederi.
#4. MEC va realiza un sondaj reprezentativ în rândul studenților privind combaterea plăților informale în universități.
Asigurarea incluziunii și bunăstării fizice și emoționale
#1. Vor fi create echipe mobile pentru asistență psihopedagogică.
#2. Trei unități educaționale vor deveni centre de educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități severe.
#3. Campania „Învățăm împreună” va continua să promoveze incluziunea.
Modernizarea curriculumului
#1. Prima versiune a noului curriculum, pregătită pentru implementare în 2027, va fi publicată în acest an.
#2. 47 de curricule școlare vor fi revizuite și supuse dezbaterii publice.
Planul de acțiuni al MEC pentru anul 2025 va fi publicat pe pagina web a instituției, urmând să fie propus spre dezbateri publice.