Tradițional, în noaptea dintre ani, președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru cetățenii Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că: „Noi suntem Moldova și Moldova depinde de gândurile, acțiunile și deciziile noastre zilnice, pentru că noi toți ne ținem unul de altul”.
„Dragi cetățeni, încheiem un an care ne-a pus multe pietre de încercare în față, dar ne-a deschis și multe drumuri. De obicei, la final de an, obișnuim să lăsăm totul ce nu ne-a plăcut în urmă și să punem în față succesele, dar mai ales speranța că va fi mai bine. Am trăit acest an anume așa, trecând prin momente foarte complicate. Am reușit, ca popor, să ne bucurăm și să scoatem în evidență lucrurile de care ne mândrim. Chiar și atunci când ne era greu, am găsit în sufletele noastre loc pentru mândrie și recunoștință față de reușitele țării noastre.”
Vedeți mai jos mesajul integral al președintei.