Primăria municipiului Chișinău a anunțat că, în perioada 31 decembrie 2024, ora 14.00 – 1 ianuarie 2025, ora 7.0, va fi sistată circulația transportului public în Piața Marii Adunări Naționale. Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate revelionului.
Circulația va fi sistată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Aleksandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Transportul, inclusiv cel public, va fi redirecționat pe străzile adiacente.
Personalul liniar va fi la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.